Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Nu pot să înțeleg cine și cum decide cum ajung anumiți oameni în viața noastră. Mă simt incredibil de neputincioasă și îmi vine să urlu de furie și ciudă, neputință și imposibilitatea de a face ceva. De ce The Kid nu are niciun punct comun cu mine, în afară de sex?! De ce Max e imposibil?! De ce?!

Numiți-mă imatură, iresponsabilă, ușuratică sau cum mai vreți. Singura certitudine ce o am în momentul ăsta este faptul că prefer să îmi trăiesc singură toată viața, decât să o împart cu un bărbat, pentru care, oricât de extraordinar ar fi, nu simt absolut nimic.

Cu toate acestea, știu că totul se întâmplă cu un scop. Prin urmare, cred, că a mai trebuit să trăiesc și chestia asta tocmai pentru a mai învăța câte ceva. Sunt convinsă că din fiecare experiență, fie ea bună sau rea, avem câte ceva de învățat. Totul ține de cum privim lucrurile și dacă sau nu realizăm că orice ni se întâmplă este un prilej în plus de a mai adăuga ceva.

Pe Tavi îl cunosc din clasa întâi, când stătea în banca din spatele meu. Ne-am regăsit acum câțiva ani pe minunata rețea de socializare, ne-am văzut de câteva ori la niște clase dubioase de kangoo la care mergea și el cu iubita lui, după care, a apărut în viața mea, acum vreo 2 luni, când a început să se bage în seamă. Simțeam o simpatie pentru el, încă de pe vremea când eram copii, dar, acum, realizez că erau niște sentimente gen iubire de frate / soră.

A venit într-o seară la mine, am băut un vin și am încercat să facem sex, dar, nu a ieșit nimic din cauza faptului că se despărțise recent de logodnica lui cu care era de vreo 10 ani și nu i se scula. Mda. Trist. După acea experiență mi-a mai scris și am mai vorbit așa . . . în dorul lelii. Acum vreo 10 zile, într-o seară, a început să îmi scrie din nou. Vroia să ieșim. Eu nu aveam dispoziția necesară, mă simțeam foarte rău, nu vroiam să văd pe nimeni și vroiam să mă lase toată lumea în pace. Doar că . . . nu am scăpat așa ușor. S-a autoinvitat la mine. Am acceptat cu condiția ca într-o oră să fie plecat sau îl scot afară pe ușă (chiar eram capabilă să fac asta). În ora aceea am tot povestit, îmi mai trecuse din starea aceea de rău pe care o aveam și am continuat cu poveştile. După ce am ajuns pe la KFC, cândva târziu în noapte, ne-am întors iar la punctul în care încercam din nou să facem sex. Pentru că am avut răbdare și am știut ce să spun și cum să mă comport în momente cheie, de data asta am și reușit, iar fericirea i se citea pe chip. Mi-a mulțumit pentru că am reușit să îl ”deblochez”. Pentru mine, în schimb, a fost . . . dezastruos. 

După acea seară, următoarea săptămână, ne-am petrecut fiecare zi împreună, după orele de program. Vineri, însă, am căzut lată de oboseală. Jobul nou și solicitant cu multitudinea de informații de asimilat și el, în fiecare zi pe capul meu, mi-au pus capac. Prin urmare, am decis că e momentul să mai recuperez din orele de somn pierdute, așa că, asta am și făcut. I-am spus foarte clar că vreau să dorm și am luat somn.

În fine, nu mă mai lungesc cu ce a urmat după, pentru că nu are niciun sens. Comportament de 15 ani, nu m-a crezut când i-am spus vineri seara că vreau să dorm. E încă cu sechele după relația precedentă. Nu are încredere în nimeni, peste tot pe unde mergeam era stresat să nu dăm nas în nas cu fosta, deși spunea că nu s-ar mai împăca cu ea sub nicio formă și n alte faze de genul ăsta.

În schimb, comportamentul pe care l-a avut cu mine, nu pot să i-l reproșez. Până la faza de vineri seara când nu m-a crezut. Nu e prost, doar că încă e imatur. Și asta nu-mi place. De fapt, nu-mi place . . . nimic la el.

Să vă spun care era ideea: eu speram să găsesc omul ăla fain, de care am eu nevoie, doar că . . . se pare că nu e el. De ce?! Pentru că nu simt absolut nimic. Nimic. Nada. Zero. Blank. Și e atââââât de aiurea. Să nu simți un fior, o scânteie, un fluture în stomac, să-ți bată inima de să ai impresia că o ia la goană . . .  Nu credeam vreodată că o să trăiesc așa ceva. Nici nu mi-a trecut prin minte că ar exista o asemenea situație.

În secunda în care am realizat ce mi se întâmplă, am dat adunarea generală, la o limonadă. Prima care mi-a spus că nu e de mine, a fost mama, care, naiba știe cum și ce face, dar are ea un simț aparte. Și mama nu l-a văzut. I-a văzut doar profilul de facebook și i-a fost suficient. Fuck me! Nu mi-a venit să cred. Așadar, le-am așteptat pe fete și le-am cerut părerea, care a fost aceeași : nu e de tine. Ok. Bun. Accept părerea voastră. Dar vreau să știu motivul. Motivele au fost cam aceleași : pentru că se vede că nu am nimic pentru el, că părem ca doi amici împreună și nimic mai mult, se vede că el ar vrea, dar eu sunt sloi de gheață, se vede că nu trezește nimic în mine, e puțin efeminat și nu este genul de bărbat cu care aș putea trăi. Și asta mi-au spus înainte să le confirm că eu nu simt nimic.

Mă întristasem și ceream ajutor, aveam o stare aiurea, fără chef de ceva, o ascultam pe una din ele când îmi spunea că e bun ca amic și să mă afișez cu el, dar nimic mai mult. I-am explicat că nu pot așa, ori e, ori nu e . . . nu pot cu jumătăți de măsură, mi se pare pierdere de vreme.

Mi-am aprins o țigară și le ascultam pe fete, în momentul în care primesc un sms. ”Nah, vezi, uite asta e reacția pe care trebuie să o ai când vorbești de el, te-ai schimbat la față, ești altă femeie, îți sclipesc ochii! Cine ți-a scris?!”, îmi spusese o prietenă.

 . . . To be continued 😉