Mă simt de parcă aș avea o sută de ani, de parcă am trăit atâtea cât pentru zece oameni. Și am abia 31 de ani împliniți, pe care nu-i simt absolut deloc. Am avut o copilărie fericită, o adolescență frumoasă și o perioada foarte agitată până în prezent. Aş putea scrie o carte ( da, știu, am mai zis asta ). Și de ce nu o faci, Nasty? Cred că ar fi cazul să asculți anumite sfaturi care la momentul când le-ai primit nu contau prea mult, dar au sădit o sămânță.
Mă amuză cum unii, mai tineri, au impresia că le știu pe toate și se comportă de parcă ar fi zei. I-am lăsat întotdeauna să debiteze ce le trecea prin cap, chiar dacă n-am crezut o secundă nici măcar un cuvânt. Și din acest motiv mă consideră proastă. Doar că, îi las să creadă asta, chiar nu-mi pasă de părerea lor. Stau doar să îi văd ( daca i-oi vedea vreodată ) cum ajung la vorbele mele, mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Și atunci, la fel ca azi, mă voi amuza de prostia lor. Cel mai tare mă distrează faptul că au impresia că banii sunt totul în viața asta. Dragul meu, nu ți-am spus-o niciodată, dar o scriu aici: am avut atâția bani în mână, de nu știam ce să fac cu ei și, la fel, am avut perioade în care nu aveam bani nici măcar de un amărât de pachet de țigări. Și crede-mă, banii nu aduc fericirea și nici nu o întrețin. Dar dacă tu asta vrei să crezi, e strict problema ta. Aleargă tu în continuare după bani, să vedem dacă vei fi mai fericit. Dar eu îți pot spune de pe acum, sigur nu vei fi.
Sunt liniștită acum și coc idei.
The Kid e demult istorie. M-a sunat la un moment dat, i-am respins apelul, după care, la vreo săptămână i-am scris eu un mesaj că e gata și nu mai vreau. Au sărit ale mele prietene repede că nu mi-a răspuns și că sunt fraieră, nu trebuia să îi scriu. Da, cum să nu. Asta am simțit, asta am făcut și nu îmi pare rău nicio secundă. Nu așteptam răspuns, știam că nu voi primi. Și mai știam că mesajul acela e cheia ce a închis capitolul din viața mea numit „The Kid”.
Acum e liniște. Liniștea dinaintea furtunii . . .