Etichete

, , , ,

M-am întâlnit zilele trecute cu o cunoștință, întâmplător. Vreo 10 minute cât am conversat, s-a tot minunat când m-a văzut, datorită kilogramelor multe ce le-am pierdut. Auzise de la altele că am slăbit și se tot minuna. În fine, nu asta e ideea.

Ea e măritată de vreo 2 ani. Locuiește cu actualul soț de vreo 4-5 ani. După căsătorie, s-a îngrășat destul de mult. Nu au copii încă și nici gravidă nu e. Chestia asta cu îngrășatul după căsătorie, la femei, e o enigmă pentru mine și de când m-am întâlnit cu respectiva, întreb pe toată lumea de ce se îngrașă 99% dintre femei după căsătorie.

Nu cred că actul ăla are o asemenea importanță încât să-ți pierzi respectul de sine și să nu te mai intereseze cum arăți. Cele care își imaginează că s-au măritat și acum nu mai trebuie să aibe grijă de cum arată, pentru că ”sunt luate deja”, greșesc crunt. N-am fost măritată și nici nu sunt, dar mi se pare o prostie rară să renunți la a te mai îngriji pentru simplul fapt că te-ai măritat. Părerea mea e că asta ține de respectul de sine și de cât de mult îți place sau nu, să ai grijă de tine. Nu știu altele cum sunt, dar eu tot ce fac în privința aspectului meu fizic o fac pentru mine, să mă simt eu bine în pielea mea și pentru că îmi place. Nu pentru ce zic alții sau pentru părerile celor din jur. Ascult păreri și le iau în considerare, doar dacă vin de la persoane avizate să-și dea cu părerea, care înseamnă ceva pentru mine și au un anume loc în viața mea.

Întrebarea mea este: de ce devin femeile delăsătoare după căsătorie?!