Te vreau, baby, asemeni unui om uitat în deşert care tânjeşte după apă. Şi ţi-am mai spus-o de n ori şi de fiecare dată , poate, ai crezut că e doar plăcerea de moment. Dar nu-i aşa. Am avut iniţiativa şi nu doar o dată. Şi de fiecare dată m-ai întors din drum. Şi de fiecare dată a durut. Credeai că e un joc de copii? Pentru mine nu a fost, eu am luat totul în serios şi aşa fac şi acum. Ai intrat acolo, mai adânc decât trebuia, de fapt, mai adânc decât mă aşteptam eu. Şi nu ştiu dacă meriţi. Am murit de un milion de ori, în fiecare noapte în care am adormit cu gândul la tine, pentru că tu nu erai. Şi ai impresia că dacă nu mă vezi şi nu mă auzi, nu mai sunt aici?! Îmbată-te cu apă rece şi crede . . . ce vrei. Eu tot aici sunt şi tot te vreau. Dar am obosit. Am obosit să vreau un imposibil pentru care doar eu sunt dispusă să lupt. Şi nu mai pot, pentru că doare. Doare fiecare mesaj pe care nu mi-l scrii şi fiecare clipă care trece fără să te văd. Nu baby, nu mai am 15 ani să cred în cai verzi pe pereţi, dar cred în puterea lui „nimic nu e întâmplător” şi a lui „totul se întâmplă cu un scop”. Şi tocmai de aceea, nu voi mai încerca să forţez destinul. Sunt tot aici, ca şi până acum şi te vreau, la fel ca la-nceput.
Te vreau!
26 Miercuri aug. 2015
Posted in Diary
Nasty Thoughts 