Normele societății

Asta se întâmplă când ai muză, mintea îți coace și piticii din creierul tău își fac de cap, te apuci iar de scris. Partea nasoală e că am o grămadă de întrebări care îmi trec prin cap. Cea care mă frământă și nu mă lasă în pace, dându-mi târcoale asemeni unui șarpe veninos e cea mai simplă : ”De ce?”. Îmi vine să deraiez și să mă întreb iar, pentru a nu știu câta oară, de ce mama dracului mie se întâmplă chestiile astea?! Ce naiba mai am de învățat?!  . . . STOP!

Dă play și citește în continuare :

Așadar, alta era ideea acestui articol.

Societatea în care trăim ne impune niște norme, pe care dacă nu le respectăm, suntem judecați, criticați, blamați. Dezvolt: În mod normal ( care normal? al cui? ), se zice că până la o anumită vârstă (de obicei, cea critică e 30), e bine să te căsătorești, să faci copii, să-ți întemeiezi o familie, and so on . . . știți voi teoria. Dacă cumva nu faci treaba asta, toată lumea, dar ABSOLUT toată lumea, te întreabă: dar tu când te căsătorești? No bine, dacă nu te căsătorești, copil nu faci?. Clasic. Doar că, viața și sufletul și trăirile tale ca om, nu sunt chiar cum ar vrea societatea asta să ne programeze pe toți. Și atunci există câteva variante: ori rămâi singur, ca mine, până îți găsești jumătatea, ori te căsătorești (că doar așa trebe), dar nu ești complet fericit și sufletul, mintea, gândurile, îți sunt la altă persoană, dar, din respect pentru cel pe care îl ai acasă, trăiești așa, cumva anesteziat și te minți singur că e ok, ori alegi să trăiești liber și faci ceea ce simți, dar cu grija să nu îi rănești pe cei din jur.

N-am înțeles niciodată un lucru: de ce te complaci într-o situație care nu te face fericit? Nu pot să înțeleg treaba asta. Că așa trebuie, că așa e bine?! Dar, oare, la binele și la fericirea ta se gândește cineva? Îți spun eu sigur: NIMENI! Și atunci, mă întreb: de ce să mă privez de fericire, când viața asta oricum e o curvă și scurtă și difciliă?! Da, poate sunt egoistă, dar nu mi se pare normal să fac niște lucruri cu care nu sunt absolut deloc de acord, care nu fac parte din principiile și stilul meu și felul meu de a fi, doar pentru că așa trebuie. Am suferit de atâtea ori, încât le-am și uitat numărul. De ce m-aș chinui lângă cineva cu care simt că nu aș fi pe deplin fericită? Eu am ales să fiu singură. Sunt genul de om care nu suportă jumătățile de măsură. Ori e albă, ori e neagră, niciodată gri. Sunt foarte exigentă cu mine. NU mă mulțumesc cu puțin. Vreau totul sau nimic.

Și spun că m-ai pus pe gânduri pentru că am realizat, că, de fapt, până în prezent, nu am fost iubită niciodată, de nimeni. Am realizat că doar eu eram cea care a iubit orbește o persoană căreia nu i-a păsat de mine sau de sentimentele mele. Da. știu, e trist. Dar e foarte adevărat. Nu mă victimizez că nu am de ce. Asta e, life goes on.

Prin urmare, nu știu cum e să iubești doi bărbați simultan. Probabil alte femei o fac. Am auzit, în schimb, de cazuri în care un bărbat iubea două femei. Și cred și știu că e posibil. Întrebarea mea e: când apare și a treia, care îți dă totul peste cap, ce faci?! Și aici, vreau să-mi răspundeți voi, cei care mă citiți. Răspunsul meu ar fi că . . . dar mai bine îl țin pentru mine. Nu vreau să influențez părerile voastre în niciun fel.

Ceea ce nu pot eu pricepe nicium e de ce te privezi de la o viață frumoasă cu clipe de neuitat? Poți să fii fericit, să faci ce vrei. De ce îți reprimi sentimentele?

Am impresia că am aberat enorm, fără să mă fac înțeleasă. Cred că mă stăpânește o ciudă și o revoltă, în momentele astea . . . trece, sooner or later 🙂

 

7 comentarii

  1. Eu cred că insiști prea mult pe chestia cu familia și căsătoria, când de fapt e simplu: dacă îți dorești o familie, ceasul ticăie. După 35 de ani nu mai e atât de simplu să ai copii, și asta din toate punctele de vedere. Dacă visai tot timpul la un copchil pe care să-l îmbraci, să-l dezbraci, să-l crești și așa mai departe da, e important să-ți conduci viața în direcția asta.

    Dacă nu, trebuie să stai în alte cercuri. Nu mai stai lângă ăia care au copii, nu mai stai lângă ăia care te întreabă de ce n-ai copii. E simplu și asta e viața pe care o ducem. Poți alege orice stil de viață, dar nu le poți avea pe toate. Sau mă rog, poți, că teoretic e posibil, dar depinde șansă, depinde de tine, de cei din jur etc.

    Legat de chestia cu relațiile, asta trebuie să cauți. Dacă o relație a eșuat, te recuperezi și cauți alta, cu un bagaj de experiențe din care ai avut de învățat. Nu poți suspenda totul o lună/un an/un deceniu până speri să găsești ceva aproape perfect. Dacă o relație vrei trebuie să arăți asta și să încerci până iese.

    Ca o concluzie, viața e plină de compromisuri. Asta nu înseamnă că nu ești fericit și nu înseamnă că ceea ce pare azi acceptabil, mâine nu se va schimba.

    Apreciază

      1. Încerc, că sunt o groază de ”de ce-uri”. Tot timpul îți reprimi ceva. Poți ajunge la concluzia că relația ta nu e ruptă din basme, dar viața nu e numai despre ținut de mână și zburdat pe câmpii. Nu poți vorbi în numele oamenilor pentru că unii sunt mai slabi, alții se complac toată viața iar alții se mulțumesc cu mai puțin. Într-un fel îi invidiez pe cei ce se mulțumesc cu puțin – se mulțumesc, iar asta e mai bine decât să vrei totul, realizabil fiind 50%.

        Apreciază

          1. Se spune că a treia e cu noroc, nu? Cugeți bine la ce vrei să faci și, adult fiind, înțelegi să nu te poți juca cu viețile oamenilor. Într-un final iei o decizie – greu, dar o iei. Poate alegi să rămâi cu a treia și vei fi fericit. Poate rămâi cu alelalte (sau cu una dintre ele) și vei fi fericit. Sau, normal, poate nu vei fi pentru că a treia ar fi devenit iubirea vieții tale. Psihicul uman e fragil, sentimentele la fel. Cică ăsta e farmecul vieții: să alegi și să nu afli niciodată dacă ai făcut cea mai bună alegere.

            Între noi fie vorba, cam rar asta cu 2 muieri. Iubești 2, alegi una și asta se tot repetă. Când ești om responsabil cugeți bine la orice scânteie și nu sari în toate bărcile. Sunt sigur că nu toți își pot conduce viața după astfel de raționamente la rece. Spre exemplu, eu sunt sigur că îți pui serios întrebarea dacă la vârsta asta nu trebuia să fi realizat mai multe sentimental și e normal să fie așa. Dar, ca și în cazul coeficientului de reacție al mediului elastic, nu tot timpul există un singur răspuns.

            Apreciază

            1. tot aceeași o idee o aveam și eu . . . Dacă o iubeai pe prima, nu apărea a doua . . . înclin să cred că atunci când ești pe deplin fericit cu cineva, poate să apară zâna zânelor și tot nu ești interesat, dar na, e strict părerea mea 😉

              Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s