Viața-i o curvă de cea mai joasă speță

Că viața-i o curvă, asta o știm cu toții. Te lovește atunci când te aștepți mai puțin. Toate lucrurile se întâmplă cu un scop, eu sunt 100% convinsă de treaba asta. Nu cred că o să fiu foarte coerentă în cele ce urmează, dar încerc.

Scriu acum ca să mă pot pune pe picioare, ca să mă descarc, ca să văd și scris, ceea ce aud în mintea mea, ca să mă automotivez.

Când primești câte una , așa cum am primit eu, începi să gândești cu adevărat, începi să îți pui întrebările alea reale și te oprești din a mai face drame de copil cretin și răsfățat. Îți lingi singur rănile și începi să gândești la rece. Sute de întrebări, cuvinte și situații îți trec prin minte într-o fracțiune de secundă, se declanșează un haos total la tine în cap, ți se pare că nu mai înțelegi nimic, îți vine să îți iei câmpii și să te duci dracului. Și apoi, dintr-o dată, se oprește totul în loc, se ițește câte un firicel de lumină și parcă începi să revii pe linia de plutire.

Nu îți mai permiți să îți umpli mintea cu gânduri sumbre și inutile care nu fac decât să te adâncească și mai mult, iar de asta, în mod cert, nu ai nevoie acum. Stai și te gândești că ai prieteni de o grămadă de vreme, care oricât îți sunt de dragi, atunci când ești în butoiul cu smoală, nu fac absolut nimic să te ajute să ieși de acolo. Și nu pentru că nu pot sau nu vor, ci pur și simplu de indolenți ce sunt. În momente din astea, începi să cerni și chiar dacă nu îți place, o să te doară când o să tragi linie. Mai există prietenii aceia nu foarte apropiați, un fel de cunoștințe, cu care, chiar dacă nu ești toată ziua bot în bot, se dau peste cap să te ajute cum pot și îi simți că sunt lângă tine. Și atunci realizezi că acestor oameni, chiar le pasă de tine și tu, ca proasta, n-ai văzut până acum.

Dar, cu toate astea, umărul de care ai nevoie 24/7, care contează mai mult decât orice, a cărui prezență fizică, chiar dacă nu scoate niciun sunet e mai importantă decât orice pe lumea asta, nu există. Și atunci, îți vine să îți iei câmpii. Atunci, în momente din astea, când ești la mama dracului, pe străfundul oceanului, când moare și ultima speranță, cineva îți intinde o mână. Și caști ochii mari, te uiți nedumerit, nu pricepi absolut nimic, și te agați de ea. E ultima ta șansă de a reveni la suprafață, e colacul tău de salvare, e pansamentul sufletului, e tot ce ți-ai fi putut dori vreodată. Și e acolo atunci când nu te aștepți, și nu cere nimic în schimb, pur și simplu știe ce să spună și ce să facă, să te aducă înapoi. Știe să îți șteargă toate lacrimile de pe obraz, să te ia în brațe atunci când ai nevoie, să te asculte, și, mai presus de toate, să își facă timp și pentru problemele tale, cu toate că ale lui sunt infinit mai grave. Atunci, realizezi că de fapt îi pasă, atunci vezi tot ce nu ai văzut până în secunda aia, atunci toate sentimentele devin mai intense ca niciodată, atunci se creează legătura aia puternică și speri, ca niciodată, nimeni să nu o poată desface. Atunci, în momente din astea, poți doar să îi mulțumești cerului și lui Dumnezeu că ți l-a scos în cale pe acest cineva și îl rogi, cu toată ființa ta, să îți dea înțelepciunea de care ai nevoie ca să îl faci să rămână, să te comporți așa cum are nevoie, să fii și tu umărul lui, să ai grijă de sufletul lui.

Suntem oameni, suntem umani, avem perioade bune și mai puțin bune. Teatrul ăsta pe care îl jucăm zilnic în fața lumii, ne obosește, trebuie să ne purtăm măștile ÎN FIECARE ZI, fără excepție și toate acestea fac răni. Într-o zi, aceste răni încep să sângereze și trebuie să lăsăm cortina pentru a le putea linge și pansa, pentru a le masca din nou, pentru a putea intra din nou în spectacolul numit viață.

Și atunci, cortina se ridică din nou, ajungi pe scenă și tot ce poți face e să radiezi cum nu ai făcut-o niciodată, să iei ca pe o provocare toate cuvintele răutăcioase și invidioase ce ți le aruncă ceilalți, fără să spui nimic, lupți, pentru că acum știi de ce, și aștepți cu nerăbdare ca acțiunile tale să îți aducă rezultatele mult dorite. Tot ce trebuie să faci este să fii pozitiv și să nu te lași învins. Și atunci când ajungi acolo sus, SĂ NU UIȚI NICIODATĂ cine ți-a întins mâna aia. Dar, cel mai probabil, cineva-ul acela va fi alături de tine pentru că, fără sprijinul lui, nu ai fi reușit să ajungi sus.

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s