De ce înșeală bărbații?

Subiectul acesta vreau să îl pun pe hârtie de cel puțin o lună și nu am apucat. În sfârșit, a venit și momentul când am timp să-l aștern cum se cuvine. Am decis să scriu despre acest subiect în momentul în care prietena mea mi-a povestit într-o seară despre câteva cupluri de oameni frumoși, de femei frumoase, îngrijite cu o carieră de medic frumoasă și o familie ce părea a fi la fel, dar, când colo, toate erau înșelate de bărbați. Iar ei, niște bărbați libidinoși, cu care nu te-ai fute niciodată, conform spuselor prietenei mele. După această ultimă poveste, am tot stat și m-am gândit și am pus această întrebare câtorva bărbați. Răspunsurile, deși nu m-au surprins absolut deloc, nici nu m-au satisfăcut, prin urmare am decis să vă întreb și pe voi: de ce înșeală bărbații?! 

Răspunsurile pe care eu le-au primit au fost următoarele: pentru că pot, pentru că și un șoarece se satură de aceeași gaură, pentru că bărbatul e vânător prin natura lui, pentru că i se oferă ocazia, pentru că are bani, pentru că îi place, pentru că e provocat, pentru că acționează din instinct, pentru că e curios.

După cum vă spuneam , nu m-au surprins absolut deloc aceste răspunsuri. La un moment dat, începusem să cred că e vorba de vârstă. Că bărbații înșeală cât sunt tineri. Se pare că m-am înșelat. Crunt. Nu e vorba de vârstă. La fel înșeală și unul de 25  și unul de 45. Nu e nicio chestie cu vârsta.

Tot timpul am susținut că dacă ai acasă tot ce îți dorești : o soție frumoasă, deșteaptă, mamă la copii, ai bani, liniște și pace și tot ce ai putea avea nevoie, nu ai niciun motiv să înșeli, nu? Asta era gândirea mea logică, dar se pare că bărbații nu gândesc, nici pe departe, astfel. Se pare că soția de acasă și familia nu au nicio legătură cu faptul că ei fut altă femeie. Și e doar una în cel mai fericit caz. Sau, ai soție de zece ani, amantă de cinci ani și ”iubită” de ceva vreme. Și așa se poate. De fapt, variante din astea cred că sunt mult mai multe decât mi-aș putea eu imagina. . .

Așadar, cam atât am de spus, aștept părerile voastre, indiferent dacă sunteți femei sau bărbați. Chiar sunt curioasă.

24 de comentarii

  1. Draga mea, intrebarea ta are raspunsul, cel putin sustinut stiintific, in ultimul secol de evolutie umana. Creeatorul, se pare, a avut in vedere fenomene ce nu ne sunt decodate.
    Structura corpului reflecta promiscuitatea preistorica a omului: testiculele masculului sunt mai mari decat ar avea nevoie un primat monogam; acestea se afla in exteriorul corpului, unde sunt vulnerabile, iar temperatura scazuta permite conservarea spermei si prin urmare favorabil ejacularilor multiple. Deasemenea, penisul uman este mai mare si mai gros decat al celorlalte primate de pe planeta; lungimea sa permite “plantarea” spermei intr-o zona mai putin accesibila vaginului, iar forma sa unica permite evacuarea din vagin a spermei competitorilor. Toate celelalte mamifere nu sunt echipate pentru a concura in “plantarea” lichidului seminal.
    Alt exemplu ce indica, evident, ca stramosii nostrii aveau relatii multiple, vine din anatomia feminina: sanii femeilor sunt mai mari decat ar avea nevoie, daca singurul lor rol ar fi cel ce tine de hranirea copiilor. De asemenea, capacitatea femeilor de a avea orgasme multiple, alaturi de vocalizarile, sunetele emise in timpul actelor sexuale, ce au rol de a incita ceilalti masculi din grup, indica un trecut, in care stramoasele femeilor de azi, aveau relatii cu mai multi barbati.
    Eu vad monogamia ca pe o structura a sociatatii, mai degraba, decat o “tendinta naturala”, altfel totul ar fi haotic. Nu cred ca suntem animale monogame

    Apreciază

    1. Atunci, vin cu o altă întrebare: De ce să ne mai obosim să ne găsim ” sufletul pereche ” când putem fi liberi ca pasărea cerului, putem să ne futem cu oricine (că, de fapt, despre asta e vorba) fără să dăm explicații pentru faptele noastre?! Pentru simplul fapt că societatea în care trăim ”impune” să avem o familie și să facem copii? Un copil putem avea și fără a fi căsătoriți, dar, la fel, suntem privite cu alți ochi dacă suntem mame singure, mă rog . . .
      Discuția e destul de complexă. . .

      Apreciază

      1. Pai cine spune ca e “oboseala”?…Nu e nevoie sa faci ce spune cineva…acel cineva fiind chiar si societatea….pana la urma fiecare face ce simte, ce crede ….sau asa ar trebui sa faca

        Apreciază

        1. Aha, cum să nu . . . și atunci, de ce toată lumea se căsătorește și face copii?
          Hai să-ți mai spun o chestie. Eu am 30 de ani și sunt singură, da?
          Mie îmi e ok așa, nu am nicio problemă. Au început cei din jur să mă întrebe: tu nu te măriți?! Ca și când aș fi o anomalie a naturii ”singură la 30 ani”. WTF?! Pe bune?! Ca să nu-ți mai spun că am prietene care s-au măritat, doar de frica de a nu rămâne nemăritate și au mai făcut repede și un plod, în condițiile în care, le văd cât sunt de disperate că nu mai au libertatea dinaintea căsniciei și mă invidiază că eu pot să fac ce vor mușchii mei fără să dau socoteală nimănui.
          Ideea este că, dacă nu faci ceea ce îți ”impune” societatea, nu ești privit cu ochi buni.

          Apreciază

  2. doar barbatii spalati pe creier inseala … ceilalti fut tot ce prind (inclusiv pe Manuela) atunci cand presupun (ca deh, datale initiale sunt pe prima pagina, finalul povestii e pe urmatoare pagina) ca asta le va produce placere.
    cei care nu fut de fapt isi gasesc placerea din alte surse (de exemplu: ce “mangaie” mai placut ego-ul decat “EU nu insel/fut pentru ca-s cult, civilizat, peste nivelul instinctelor alea animalice, imi respect partenera, etc. … oricum MULT MAI BUN decat ceilalti boi/dobitoci!” ?).

    Apreciază

      1. Verbul „a insela” e mult prea brutal in acest caz….propun sa il scoatem din acest subiect…am putea folosi …”a fi curios cu altcineva”…si exact cum a spus „iikeitcomplicated”….acel altcineva e evident ori femeie ori barbat….

        Apreciază

      2. s-o fi numind (tot) asa pentru cine (se) considera proprietatea partenerului. nush altii de ce se casatoresc (din ce motive), da’ io unu’ n-am facut-o pentru a fi prins/inchis intr-o colivie “aurita” ci pentru sansa de a avea langa mine pe cineva care chiar vrea sa fie langa mine … la bine si la rau (nu doar cand nu-i sau nu-mi da cu virgula). de ce nu fut tot ce prind, desi n-am nici o astfel de interdictie si nu ma consider mai bun decat altii? simplu: (d.p.m.d.v.) prea mare investitia si castigul prea mic …

        Apreciază

  3. Intr-o vreme mi-am pus si eu asemenea probleme. Tot pe la 30 de ani, vazand n variante de cupluri cu barbati ce inselau, insa de cele mai multe ori cred ca inselarea cu i alta femeie e ceal mai mic pacat; pot fi altele mai tragice. Suferinta femeilor inselate vine din orgoliul nostru de narcisiste, din neputinta de a intelege cum perfectiunea noastra a putut fi tradata. Cum poate fi altcineva mai grozava, cand noi am investit atata timp si energie in imaginea noastra…perfecta? Suferim de hipersensibilitate narcisista tipic feminina.

    Apreciază

  4. hmm…interesanta intrebare…pai sa-mi spun si eu parerea, pentru ca si pe mine m-a framantat acest aspect…in urma a nenumarate discutii si cu femei si cu barbati, precum si observatii personale, concluzia la care am ajuns este urmatoarea: 1. barbatii inseala cand nu mai iubesc femeia cu care au o relatie si aici explicatia e simpla; 2. barbatii inseala chiar si atunci cand iubesc femeia cu care au o relatie si aici explicatia este mai complicata, dar incercand s-o reduc la ceva intelegibil a iesit asta – barbatii inseala din frica…dintr-o mare insecuritate…dintr-o stima de sine scazuta…dintr-o lipsa de valoare personala…dintr-o profunda fragilitate emotionala.
    Cu siguranta acest lucru este valabil si pentru femei…si femeile si barbatii inseala din frica.

    Apreciază

    1. :))))))) Hmmm…am citit commenturile si se discuta doar despre sex.
      Poti sa-ti inseli partenera si cu un cacat de laptop sau cu o masina sau cu iesiri la bere cu prietenii. Fie ca futi o amanta care te excita de te pisi pe tine, fie ca iti neglijezi iubita/sotia stand peste program la lucru e fix acelasi lucru si anume faptul ca nu o mai pui pe primul loc in viata ta.
      De ce inseala barbatii? De lasi, de idioti., din lipsa caracterului. Daca iti tragi o nevasta si-i joci teatru spunandu-i c-o iubesti, in timp ce o inseli, te minti singur si-ti distrugi viata singur. O sa fii o varza! :)))))) Daca inseli, nu iubesti. E simplu, fara explicatii pompoase.

      Apreciază

      1. Subscriu la : ”dacă înșeli, nu iubești”. Așa e. Când iubești cu toată ființa, nu te mai interesează nici pizda și nici pula din jurul tău. Ești curios doar de cel fără de care simți că nu poți trăi. Atât.

        Apreciază

  5. Eu stiu un tip la vreo treizeci si ceva de ani care are agasa o fata de 4 ani si o nevasta. In timp ce stateam cu el la o terasa impreuna cu alti doi baieti ne-a spus relaxat ca el pleaca in seara urmatoare cu amanta la munte. Sincera sa fiu nu mi s-a parut tocmai un barbat cuminte dar nu credeam ca e instare sa isi insele nevasta. Am ramas toti cu gura cascata cand am auzit si ne-a spus ca atata timp cat ea nu afla si barbatul e discret totul e mai mult decat ok. Ne-a mai povestit el de un prieten de al lui din gasca care isi insela nevasta si femeia la prins cu amanta in pat. Dupa urletele primite acasa a mai primit si bataie de la grupul de baieti pentru ca a fost prins caci, dupa cum spuneam, ei merg pe premiza: daca esti discret si te intorci la nevasta si copil totul este perfect

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s