Etichete

, , , , , , , , ,

După toate cele ce mi se întâmplă, încep să cred că un scorpion îmi e sortit, for life. Nu știu dacă să râd sau să plâng. Știu că nu mă atrage orice bărbat, știu că sunt foarte pretențioasă și nu mă mulțumesc cu puțin, dar nu cred că toți bărbații care ar putea să-mi placă trebuie să fie scorpioni.

Am cunoscut un tip, să zicem că îmi e coleg. L-am ajutat cu câteva chestii. Se tot băga în seamă. Mi-a cerut numărul de telefon. A insistat. I l-am dat. Am vorbit de vreo două ori la telefon. Vinerea trecută, am zis să fiu eu drăguță și să-l chem în oraș. Ieșeam cu prietenii într-un pub și am zis să-l chem că poate se plictisește (nu e din același oraș cu mine, deci, probabil, nu are prieteni pe aici, decât colegi de serviciu). Am stabilit că-l sun când sunt gata să ies. L-am sunat și nu a mai răspuns. Eh, m-am gândit eu, să fii tu sănătos, eu nu te mai sun în veci. Zis și făcut. Sâmbătă după-masa, mă sună el. Cu scuzele de rigoare că adormise, vrăjeli, evident, pe care niciun adolescent de 15 ani, nu le-ar  mai crede. M-a invitat în oraș. I-am zis că dacă vrea să ieșim, să mă sune după 22, mai devreme nicio șansă că-s la sală. Sala comes first, orice altceva, înainte sau după. Mi-am văzut de ale mele toată ziua, am mers la sala, am tras tare ca nebuna, am și uitat că trebuia să mă sune.

Când am ajuns acasă, după sală, și m-am așezat confortabil în vârful patului, cu un super bol de salată în brațe, mă sună. Oooofff uitasem de el și nu aveam niciun chef să mai ies. Într-un final am stabilit că îl sun când sunt gata de ieșit. M-am machiat, am aruncat niște haine pe mine, tocuri și bine-o fi. N-aveam chef să ies. Îl sun, îi explic unde să vină și mergem la un local drăguț. Un aperol și o bere fără alcool. Muzica era prea tare, prin urmare, am plecat destul de repede de acolo. Fază nașpa: mi-a cerut 2 lei că nu avea suficienți bani să achite nota de plată, pe motiv că nu a scos bani de pe card și în localul respectiv nu se poate achita cu cardul. Trecem peste, plecăm de acolo și văd că îl apucă turele prin oraș. Motiv bun ca să discutăm de toate și să văd dacă îl duce capul, dacă îl caută cineva la ore târzii, etc.

Numai bine, am început să discutăm tot felul. Nu știu ce mi-a venit, de l-am întrebat ce zodie e. Răspunsul lui: scorpion. Super!, mă gândeam. Cu ce am greșit de îmi scoate Dumnezeu în cale toți scorpionii?! Cred că am un al nu știu câtelea simț când vine vorba de scorpioni, îi adulmec de la distanță și am un feeling aparte pentru ei, fără să știu că sunt scorpii. Ce fain! Pfff . . .

La un moment dat, îi sună unul dintre telefoane. Nu răspunde. După alte câteva minute îi sună al doilea telefon și tot nu răspunde. Era vreo 01:30. N-am zis nimic. Am continuat să discutăm. După alte câteva minute, iar încep să sune, pe rând cele două telefoane (din trei). Mi s-a părut că a zis ceva, m-am uitat la el și mi-a zis: ” Prietena . . . ”. Oh, ce super! , mă gândeam eu. Atunci am început să discutăm despre relații. Mi-a spus că a avut o relație și că trebuia să facă nunta anul acesta pe 24 mai, dar a anulat tot, din cauza unor motive. Evident, ea era de vină, doar nu el. Și răzbunarea? îl întreb. Nu de alta, dar scorpionii sunt în stare să se răzbune și pe mamele lor. Păi, răzbunarea asta a fost, zice el, am anulat tot și ne-am despărțit. Mi-a spus că actuala iubită e din județul meu și că sunt împreună de vreo lună jumate, dar că nu mai are gânduri serioase în prezent sau viitorul apropiat, după cele experimentate. Am mai stat vreo 10-15 minute și m-a lăsat acasă.

Mi-a trecut tot cheful de el, din ziua următoare. Eram așa, nah bun și ăsta e scorpie, și ăsta are iubită, nu mulțumesc, du-te dracului! Clar nu aveam de gând să mai sun sau să fac vreun gest. După vreo două zile, mă sună un coleg să mă roage să îl sun eu pe Mr. Scorpio că el îi pierduse numărul de telefon și să-i transmit să îl sune. Mă pun și-l sun. And guess what? Mr. Scorpio doesn t answer. Really?! Alt asshole. Îi scriu sms: sună-l te rog pe Xulescu, merci. După vreo 10 minute, îmi vine ideea să-l sun pe Xulescu să văd dacă l-a sunat. Da, zice Xulescu, m-a sunat, am vorbit, am rezolvat tot, merci mult. Aha, deci Mr. Scorpio crede că joacă tare. Noa bun. Să te ții. M-am agitat în ideea că îl sunasem în interes de serviciu, nu să mă dau la el. Nah, să mai aștepți tu vreun semn de la mine.

În ziua următoare, uite-l că intră la mine în birou. Bună! Se poate? M-am uitat la el și îmi venea să-i spun: eu nu știu cât, ce și cum poți tu, dar eu zic să încerci. M-am abținut, însă. Venise cu un alt coleg de-al lui și în timp ce l-am trimis pe ăla la o colegă din biroul alăturat să își rezolve treburile pentru care venise, eu îmi vedeam de ale mele. Mr. Scorpio, la mine în birou, se comporta ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, pus pe taină și vorbă, ca niciodată. Ah da? Stai să vezi ce ignore îți iei tu. Nu i-am menționat absolut nimic de faza cu ne-răspunsul la telefon și m-am comportat normal. La final, după ce a plecat, tot cu ideea aia de du-te dracului am rămas.

Și după toate astea stau și mă gândesc în felul următor: o fi vreun semn? Semn că ce? Că scorpionul îmi e destinat pe viață, că am unul la care am renunțat și nu trebuia să o fac (deși nu-mi pare rău nicio secundă), că ce?!

Dacă știți voi răspunsul la întrebarea asta, îl aștept într-un comentariu, mai jos.

Later Edit:

Mr. Scorpio tocmai și-a făcut apariția cu nonșalanță în biroul meu, însoțit de al lui coleg. Și-a luat ignore la început, fiind ocupată cu te miri ce. Stătea cumințel într-un colț, în picioare, fără să zică vreun cuvânt. Când m-am eliberat și am reușit să mă ocup de al lui coleg, a prins curaj și a început să converseze. M-a invitat la cafea mâine. I-am spus să mă sune. Mi-a zis că ar vrea, dacă e vreme frumoasă, să stăm undeva la aer liber.

And now, the big question: să-i dau o șansă sau nu?! Heeeeelp! :-))