…… am început să tremur, inima nebuna, a luat-o la goană, iar eu, eeeuuuu!!! stăteam ca proasta cu telefonul în mână și mă uitam cum sună, fără să fiu capabilă să mă mișc, la propriu. Aaaaaaaaaaaaa!!! Îmi venea să urlu, dar fiind la birou și nu singură, nu aveam cum. Nu am răspuns, evident, pentru că m-am panicat. I-am scris prietenei mele ce să faaaac? Ea mi-a zis să răspund și mai departe să fac ce simt și să nu-mi refuz nicio bucurie.
Cum nu i-am răspuns, i-am scris sms: ” . . . și da, îmi e foarte dor de tine dar . . . atât”. Și iar sună și eu iar mă panichez și iar îi scriu prietenei și iar îmi zice să-i răspund, dar too late că a închis. În toate minutele astea cu sunatul, sms-ul, whatsapp-ul și alte cele, lacrimile mele își găseau drum pe obrajii mei și nici dacă stăteam invers nu m-aș fi putut stăpâni. Biroul îmi era plin de oameni și lumea se agita în jurul meu, dar nici că-mi păsa. Era ca și în filme când toată lumea se agită în jur și tu . . . rămâi nemișcat, fără să poți reacționa. Primesc sms: ”Deci să înțeleg că nu bem diseară o cafea la mine?”. Nah, cum să zici nu?! Cam cum?! Oricât aș fi fost (și chiar am fost) de hotărâtă și aș fi vrut să zic nu, să pun capăt acestei povești, nu am putut, nu-i pot spune nu, nu-i pot rezista, nu am cum, am o slăbiciune față de el, el știe treaba asta și cam asta e. I-am răspuns: ”Ooooooffffff . . . ba da!” Și iar mă sună și iar nu răspund. Și după ce închide, îmi iau inima în dinți și il sun.
După povestea cu decesul în familie și 3 luni de distanță între noi, l-am simțit mai optimist și pozitiv și super ok ca niciodată. I-am și spus că mă așteptam să fie altfel după toate cele întâmplate și mi-a răspuns cu o maturitate în gândire ce nu am întâlnit-o până în prezent la el. Și atunci, pe loc, am realizat că, de fapt, eu nu-l cunosc pe el, omul, decât pe el, jucăria sexuală. Și nu aș vrea să-l cunosc, de frică. În fine . . . ăsta e alt subiect și altă poveste, nu dezvolt acum . . . Am stabilit că ne auzim seara și am închis.
Stresul și-a spus cuvântul și eu nu mă puteam opri din plâns. Dar eram bucuroasă că am să-l văd, chiar îmi era dor de el.
. . . . . . . . .
A venit după mine la sală și am mers la el acasă. Câinele ne-a întâmpinat super bucuros și voios. Da, da, trăznitul de câine ce m-a lăsat fără chiloți ultima dată când am fost la el :-)) Ne-am pus și am mâncat împreună și am rămas în bucătărie la povești și la jucat cu dementul de câine. M-a surprins că era extrem de atent și grijuliu și politicos, ca niciodată. Nu m-a lăsat să spăl vasele, nu m-a lăsat nici să mă ridic să-mi iau pahar, mă trata regește. Am plecat să facem duș împreună și de-acolo a început nebunia.
Am simțit că amândurora ne-a fost dor, că amândoi ne vroiam unul altuia trupurile cu disperare, că 3 luni a fost prea mult. După câteva orgasme pe cinste în cadă și mângâieri nebune, mi-a șoptit că mă va linge cât vrea el și eu n-am niciun drept de apel. Am ieșit și am luat o pauză, el de țigară, eu de cremuit :-)) Am ajuns la el în cameră și m-am făcut comodă în pat. Muzică în surdină și noi doi. A început să mă sărute încet și ușor, cum face de fiecare dată. Și de fiecare dată o face în așa fel încât eu mă topesc toată. Privește și atinge într-un mare fel. A coborât ușor, în jos și s-a oprit între picioarele mele. Avea sclipirea aceea în ochi și gândurile murdare i se citeau pe față. A început să mă lingă și doamne, ce mai știa să facă cu limba aceea! Orgasmele au început să curgă în valuri iar eu eram pe cele mai înalte culmi. Nu mult timp am rezistat așa, fără să-l ating. Și-a schimbat poziția când m-a văzut că nu mai rezist și mi-am făcut de cap cu pula lui. Și ce dor mai îmi era de ea și cum îmi plăcea să-l simt că tremură și ce-mi plăcea privirea lui disperată, în momentele acelea. Ne-am tachinat așa, reciproc, lungă vreme, timp în care mă făcea să explodez periodic. L-am simțit înăuntrul meu și mi-am simțit corpul tremurând, în momentul în care m-a pătruns cu totul. Uitasem ce bine e, uitasem cum mă poate face să mă simt, dar nu i-aș fi putut uita vreodată mirosul pielii și atingerea buzelor.
Am căzut secerați, unul lângă celălalt și am rămas îmbrățișați fără să fim capabili să articulăm vreun cuvânt.
Acestea se numesc momente prețioase, pentru care merită orice sacrificiu. Clipele alea de după sex, în care tot ce facem e să stăm lipiți și să ne simțit inimile bătând nebunește, sunt inegalabile. Și le ador!
Nasty Thoughts 
iti citeam dimineata la cafea postarea si nu m-am putut abtine sa nu iti scriu.Suntem atatea fete/femei care trecem prin situatii asemanatoare inca am impresia ca se repeta la nesfarsit povestea asta.Un ciclu de suferinte, bucurii, depresii, iertari…Simt acelasi lucru ca si tine , nu ma pot abtine sa nu ii raspund cand ma cauta , sa il vad ori de cate ori am ocazia.E singurul barbat din viata mea care a reusit sa imi induca starea asta.E greu sa gasesti pe cineva cu care sa fii atat de compatibil, aproape de perfectiune si sa stii ca el apartine alteia.Sa stii ca dupa cateva minute/ore de pasiune el pleaca si tu ramai cu un gol imens in suflet nestiind cand o sa-i mai simti buzele, mainile strangandu-te cu o foame ce parca doar tu o potolesti.Exista in schimb o vreme in care sufletul tau/al meu/al alteia nu o sa mai poata.O sa clacam rau de tot si o sa fie mult mai dureros.Ei sunt genul de barbati pe care nu-i putem avea niciodata complet.Esti sigura ca merita sa faci totul pentru el?Pentru cateva momente de fericire… Chiar daca asta inseamna sa te distrugi pe tine?Eu una nu am reusit sa iau o hotarare…deocamdata ma bucur de momente.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa stii ca eu sunt pregatita pentru orice, in sensul ca mi-a fost sufletul facut bucati o data si nu exista barbatul care sa o faca si a doua oara. Daca ai citit si alte postari de-ale mele, ai observat ca am tot avut stari de a-l vrea si de a ma enerva cand nu era prezent, dar acum, in cele 3 luni cat nu a fost, n-am avut nicio problema. Sunt impacata cu gandul si constienta ca noi doi nu vom putea fi impreuna, avand in vedere circumstantele in care ne-am cunoscut si felul relatiei dintre noi. Asa ca, ma bucur de clipele cu el dar sunt deschisa si altor propuneri, in sensul ca mi-as dori sa cunosc un barbat cu care sa am o relatie normala, nu doar de fuck buddies 😉
ApreciazăApreciază
Eu am stari din astea de spirit de 2 ani incoace si la mine e si mai complicat deoarece eu am deja pe cineva alaturi de 6 ani la care nu as renunta pentru nimic in lume.Iar el are o relatie foarte ciudata cu o tipa.
…Si tot nu pot renunta la el, desi am ajuns sa imi doresc.Ma bucur de momentele in care suntem impreuna la fel de mult ca si tine.Sunt curioasa tu ce ai face daca ai gasi totusi pe cineva cu cine sa ai o relatie normala iar the Kid tot te-ar suna.
ApreciazăApreciază
Asa cum el mi-a spus de la inceput ca are iubita si ca asa cum a venit in viata mea asa va si disparea, fix asa, i-am spus si eu ca in secunda in care imi gasesc pe cineva poate sa uite ca am existat vreodata in viata lui. Stie treaba asta, drept dovada, cand am vorbit la telefon inainte sa ne vedem m-a si intrebat daca mi-am gasit pe cineva……
Clar, voi renunta la el. Eu nu imi pot bate joc de un om care e cinstit cu mine doar pentru ca imi place cum ma fute kidul. Daca vreau doar sex cu el, nu voi mai implica pe altcineva in ecuatie, tocmai pentru ca stiu cum e si nu mi se pare ok sa fac rau sufleteste unei persoane pentru un moft de-al meu.
ApreciazăApreciază
Interesanta mintea omului! Sau poate a femei? Ne gandim, in general doar la sufletul si la suferinta celui ce ne iubeste, sau ne apartine, insa nu ne gandim si la sufletul celui, celei care apartine persoanei pe care ne-o dorim; adica…iubita, iubitul acelei persoane. In cazul tau exista cea de a treia persoana de a carei suflet nu iti pasa. Nu sunt moralista; pare perfect normala atitudinea tinand cont de orgoluiul si egocentrismul fiintei umane.
ApreciazăApreciază
Cui crezi ca ii pasa de sufletul meu?
ApreciazăApreciază
Cu intrebarea asta ai spus totul. Ma asteptam sa ma pizdui. Daca nu am inteles mare lucru din framantarile tale de pe acest blog, acum cred ca incep sa ma luminez.
ApreciazăApreciază
De ce sa te pizdui? Nu-s mahalagioaica. Fiecare are dreptul la o parere. Iar daca ma judeca cei care citesc ce scriu eu aici, I don’t give a fuck 😉
ApreciazăApreciază
intr-adevar…suntem atatea fete/femei care trecem prin situatii asemanatoare…
ApreciazăApreciază
Partea rea e ca majoritatea isi doresc sa ia locul celei „oficiale”.
ApreciazăApreciază
Daca spui ca are iubita, cum de te-a putut chema la el acasa? Sau ei nu stau impreuna?
ApreciazăApreciază
Nu, nu locuiesc impreuna 🙂
ApreciazăApreciază
Si daca punea cumåtra gheara pe tine acolo…. :)))
ApreciazăApreciază
In primul rand, nu avea nicio sansa, din mai multe motive si in al doilea rand, daca prin absurd s-ar fi intamplat asa ceva, ar fi avut de furca cu el si n-o vedeam bine, sincer. Mie nu imi e frica de astfel de situatii. Ce sa-mi faca? Eu am, totusi, un anumit nivel, nu ma cobor la mahalagisme sau alte chestii de acest gen . . .
ApreciazăApreciază