Soap Opera – Episode 10

”Episode 10” ar trebui, de fapt, să fie episode 10+11+12+n , că multe s-au mai întâmplat….

Am avut o perioadă în care m-am supărat rău de tot pe kid, ba, mai mult, urlam în gura mare, că nu mai vreau să-l văd câte zile am pe planeta asta, că e un neserios și m-am săturat de prostiile lui. Eh, n-a fost chiar așa…. Perioada asta de ”nevorbit” cu el, a durat cam 10 săptămâni, timp în care mă tot suna, ba de pe numărul lui, ba de pe alte numere, ba îmi scria mesaje în care mă întreba de ce nu mai vreau să vorbesc cu el. A primit doar ignore din partea mea și nimic mai mult.

Într-o zi frumoasă și însorită de duminică, chiar în duminica de sărbătoare, eram la plajă, singură, stăteam tolănită pe un șezlong și mă tot gândeam la el, mă gândeam dacă să reiau ce a fost sau nu. De fapt, de câteva zile, mă tot rodea gândul ăsta și despicam firul în patru, singură, în capul meu. După câteva ore bune de stat la soare și de întors problema pe toate părțile, am plecat la o terasă să mănânc ceva, mi se făcuse foame și mă plictisisem, soarele incepuse să se ascundă și nu mai aveam niciun chef să stau acolo, cu gândurile alergând prin capul meu. M-am așezat la o masă și în timp ce răsfoiam meniul, m-am gândit să văd dacă există wi-fi, ca să mai văd ce se întâmpla în online. Am găsit o rețea, m-am conectat, mi-am deschis facebook-ul și au început să curgă mesajele și chat-urile de la prieteni. I-am ignorat pe toți și am deschis un mesaj către el. Stăteam cu telefonul în mână și nu știam ce să scriu. Scriam și ștergeam, mă răzgândeam, puneam telefonul pe masă, deschideam iar mesageria și tot așa, mai bine de 15 minute. Într-un final i-am scris: ”Asa ma sti enerva cateodata, ma faci sa nu mai vreau sa te vad niciodata. Imi trece in timp, dar nu inteleg de ce-ti place sa-mi futi nervii. Te simti tu mai bine cand sti ca ma enervezi?”. A urmat și al doilea mesaj: ”Sunt singura in seara asta….”.

303877_473474239361389_361847402_n

Fiind duminică și zi de sărbătoare, știam că dacă va răspunde o va face în zilele următoare, nicidecum în seara respectivă, deși o speranță exista, undeva ascunsă bine. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns după vreo 4 ore.

A venit la mine în seara aceea și am avut parte de o ”furtună” sexuală incredibilă. După toată nebunia, mă așteptam din nou la dezamăgiri și faze aiurea din partea lui.

Ne-am întâlnit următoarea săptămână aproape zilnic, ba la plimbări în noapte cu motorul, ba la cafele, seara pe terase, ba la mine, să ne facem de cap împreună. A mai făcut o fază tipică de-a lui, dar, acum, nu știam cum să reacționez. Având experiența celor precedente și știind că nu rezolv nimic dacă iar mă supăr ca un copil răsfățat, am decis că e mai bine să trec peste fără să menționez vreun cuvânt în fața lui. Bună intuiție am avut 😉

377404_454892551219558_410578127_n

Săptămâna ce a urmat, mă trezesc într-o după masă, când încă eram la servici, că mă sună. Chiar mă gândeam că mă sună cu scopul de a amâna întâlnirea ce o aveam în seara respectivă. De fapt, mă sunase să mă întrebe dacă dau o cafea, că vine în plimbare cu motorul până la mine la birou. Gândurile mele iar o luaseră razna, deși abia așteptam să-l văd: ”E clar, vine să-mi spună personal că nu ne mai vedem în seara asta, de frică să nu mă supăr din nou pe el și să nu beneficieze de tratamentul numit silence”. Să-i țină Dumnezeu năravul, vorba aceea, că îmi place să mă tot surprindă plăcut. I-am auzit motorul când s-a apropiat și am coborât. Ne-am așezat pe terasă la o masă și am început să povestim. Vroia să mă ocup de niște detalii pentru seara ce urma, ca să iasă totul perfect. Și a ieșit mai mult decât perfect. Pentru că a început să vorbească mai mult ca de obicei, să-mi șoptească în timp ce îmi chinuia clitorisul, să mă excite și prin cuvinte.

To be continued…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s