Soap Opera – Episode 4

În aceeași zi cu schimbul de replici pe whatsapp, după ziua grea și stresantă de la birou, am ajuns acasă, m-am schimbat și am plecat la prietena mea. Am stat la ea câteva ore, după care am plecat spre casă.

Pe drum, am încercat să vorbesc la telefon cu cel mai mișto tip alive 🙂 , dar nu mi-a răspuns. Eh, zic, până fumez o țigară, dau o tură prin centru și apoi merg acasă. Dau eu o tură, dar parcă nu aveam chef să merg acasă. Și mai dau încă una. Stăteam la un semafor când observ că trece prin fața mea un chopper de toată frumusețea. Negru. Lucea la lumina nopții. Al lui era albastru, deci nu era el. Dar totuși aveam un feeling, făceam legătura cu ”noua achiziție” și intuiția îmi spunea că el trebuie să fie.

Plec de la semafor în viteză, să îl ajung din urmă și la un moment dat ajung în spatele motorului. Numere de alt oraș. Dar eram sigură: el e. Se uită în oglindă și mă vede. Îl ignor și mă fac că nu îl cunosc. Plec în forjă de pe loc și încerc să-l depășesc dar nu mă lasă, se întrece cu mine. La următorul semafor , tot în spatele lui rămân, dar mă fac că scriu un mesaj. Aiurea, butonam ca să am ocupație. Când îmi ridic privirea, îl văd că se dă jos de pe motor și vine spre mine. Era el, normal. Se apleacă pe geamul meu deschis:” Vrei să mă omori, domnișoară?” Îi spun că nu și că nu aveam de unde să ghicesc că e el, deși făcusem imediat legătura, dar nu trebuia să știe el că eu venisem în urma lui și că îl văzusem de mult. ”Oprește mai în față să fumăm o țigară”.

Plecăm de la semafor și parcăm unde am găsit loc să fumăm țigara de care zicea mai devreme. Coboară de pe motor și se urcă la mine în mașină. Începem să discutăm diverse, se laudă cu noua achiziție și îmi arată noul smartphone recent achiziționat, „ca să te oftic” cică :-)) I-am explicat că nimic nu mă poate oftica, chestiile astea sunt lucruri materiale care nu mă mai impresionează absolut deloc. Dar na, ce să înțeleagă. La 25 ani eram și eu la fel, îmi sclipeau ochii la tot ce e nou și lucește frumos.

La un moment dat, cum stăteam noi și discutam, trece pe trotuar pe lângă noi o tanti ce avea flori de vânzare. Ne vede în mașină și îl întreabă dacă nu vrea să cumpere flori. El zice că nu. Eu îi spun să îi transmită femeii că a trecut ziua mea deja, deci nu mai vrem flori. Îi spune femeii și în cele 2 minute cât încerca ea să-l convingă să cumpere flori, probabil a realizat că a trecut ziua mea și nici măcar un telefon să mă felicite nu mi-a dat. Îmi cumpără un trandafir galben și îi spunea femeii în timp ce îi plătea că îl ia pe cel galben, deși nu e el ”tare” gelos. ”Tare” acela accentuat mi-a întărit convingerile și anume că îl macină comportamentul meu din ultima perioadă.

La final, revine la schimbul de replici ce îl avusesem în ziua respectivă și îmi reproșează că nu i-am mai răspuns la ultima întrebare. I-am spus frumos că nu am mai avut timp să-i răspund și mă întreabă din nou când îmi poate face o vizită. I-am spus că nu știu (deși știam de mai bine de o săptămână când sunt singură acasă și îl pot primi) și rămâne să ne auzim la telefon. Nu a mai avut ce să zică și a rămas că ne auzim la telefon.

Next episode: soon 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s