Da, te vreau, dar parcă totuși ar fi ”nu”. De ce? Pentru că există precedent.

Știi ce mi-ar plăcea? Să fim în același cerc de prieteni și să ne comportăm ca doi străini. Să fii cu ea și să mă vezi pe mine. Să ajungi să mă cunoști, să vezi că sunt frumoasă, să ajungi să realizezi că sunt o persoană inteligentă, sociabilă, prietenoasă, loială, de gașcă, interesantă și pe lângă toate astea, să ai avantajul de a ști de ce sunt capabilă între așternuturi.

Să mă vezi cum mă plac toți din jur și vin să îți spună cât de nebună sunt și ce trăznăi am mai făcut. Vei ajunge, la un moment dat, să îți dai seama că sunt una dintre prietenele adevărate din acel cerc de prieteni și că sunt acolo la bine și la greu. Îți vei da seama că eu sunt mereu bine-dispusă și tot timpul cu zâmbetul pe buze, dar vei fi singurul care va ști să privească dincolo de ce afișez. Și îți vei da seama că sufletului meu îi lipsește jumătatea.

Atunci, de fapt, vei realiza că vrei mai mult de la mine, nu doar câte o noapte, atunci, de fapt, îmi va fi mie greu să aleg: da sau nu?