Pauză pe naiba!

Deci, da, încă o dovadă că niciodată nu poţi şti de unde sare iepurele….. Ziceam eu ieri că iau o pauză, nu? Pe naiba, pauză!

Mai ţineţi minte individul acesta ? Eh, aseară ne-am întâlnit întâmplător pentru a treia oară şi pentru că îmi era dator cu o plimbare cu maşina, şi-a respectat promisiunea şi ne-am plimbat până târziu în noapte. Discuţii pe teme destul de variate, deci, per total e foarte ok. Am făcut schimb şi de numere de telefon, etc. Să vedem cum va evolua 🙂

Partea interesantă a fost că pornind de la nişte subiecte mai …. delicate, să zicem, am ajuns să vorbim despre relaţii, femei şi bărbaţi, că doar asta ne roade şi pe unii şi pe alţii. Fiind şi colegul lui cu noi în maşină, eram oarecum obligată să le fac faţă şi normal (aplauzele mai târziu) am ştiut să-mi impun punctul de vedere în aşa fel încât, la final, mi-au dat dreptate amândoi. 😀 Bine, important în astfel de situaţii nu e cine are sau nu dreptate ci, din punctul meu de vedere, e foarte interesant să văd că sunt şi bărbaţi care gândesc la fel ca mine. Şi nu spun femei pentru că dacă nici eu nu le înţeleg pe unele, e clar că bărbaţii nici atât nu o pot face….

Per total, am avut o seară faină, chiar dacă dimineaţă iar m-am trezit târziu şi nu am ştiut pe ce să pun prima dată mâna. Ne sacrificăm pentru patrie, ce naiba! :))))))

P.S. Că eu sunt nebună, o știm cu toții….. Chiar făceam încă alte câteva lucruri în timp ce scriam acest articol și nu am fost atentă la ce am scris, nici măcar nu m-am obosit să-l citesc după ce l-am terminat și l-am publicat așa, vai mama lui. Acum când sunt de n ori mai obosită decât dimineață, le-am observat, dar mi-e prea lene să mai modific. Nicio critică de la nimeni? Și eu care credeam că mă va trage careva de mânecă…… 😦

16 comentarii

    1. Din context, din firul discutiei, din felul de a vorbi al interlocutorului, din gesturile pe care le face, din expresiile faciale si din n alte lucruri legate de acesta, iti poti da seama daca e adevarat sau nu, ceea ce sustine 🙂

      Apreciază

          1. Ganditul la fel nu se se constata dupa o plimbare cu masina. Pe langa politete mai vine si diplomatia. Si fara pic de rautate sau substrat, nu cred ca e nimic interesant in faptul ca exista barbati cu care imparti anumite idei. Interesant e cand 2 ajung in acelasi loc fara sa stie unul de celalalt.

            Apreciază

  1. Deci, se pare că nu ai fost atent la ce am scris. Nu a fost pentru prima dată când ne-am întâlnit sau am avut astfel de discuţii. E interesant pentru că, majoritatea, din diverse motive, susţineau nişte idei pur şi simplu tâmpite.

    Apreciază

  2. nu vreau sa fiu si eu un distrugator de vise, insa n-ar fi rau sa-i asculti pe masculii dinaintea mea care au spus ca nu trebuie sa fii asa sigura ca poti cunoaste un om dupa trei intalniri. in final, tu vei suferi daca te atasezi de oameni urmand logica asta.

    Apreciază

    1. Discuția a degenerat, nu am zis că pot cunoaște un om după trei întâlniri, am zis că gândește la fel ca mine, e o diferență mare.

      Nu poți cunoaște un om nici după 20 de ani de locuit împreună, dar după 3 întâlniri….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s