I’m lost

Sunt confuză.

Nu mai ştiu ce simt, nu mai ştiu ce aştept, nu mai ştiu să exprim ceea ce simt. Sunt ciufută. Şi urâcioasă. Şi nefutută. Şi nu mai pot. Şi nu ştiu ce să fac. Mi-e dor. De tot. Şi nu mi-e.

Singurul lucru care-mi trece acum prin cap şi care pare a fi soluţia temporară la această situaţie, este să-mi ocup timpul cu orice, ca să  nu am timp să mă gândesc la toate astea. Până când o să am energia necesară să fac ceva. O să mă pierd printre paginile cărţilor şi o să trăiesc povestea personajelor. O să-mi las corpul invadat de şiroaie de sudoare, o să mă las vrăjită de farmecul patului şi o să ajung să am o relaţie profundă cu salteaua şi cu pătura, le voi iubi la infinit pentru că ştiu că doar ele îmi vor amorţi toate simţurile, nu mă vor face să plâng, dar nici nu mă vor bucura.

Ştiu că-s o smiorcăită şi o răsfăţată. Şi ce dacă? Asta sunt şi asta e. In the end, voi ajunge să mă resemnez şi să mă obişnuiesc cu gândul că sunt singura, am fost toată viaţa şi aşa voi fi de acum înainte. Poate e mai bine aşa, să nu mai am aşteptări de la ziua de mâine, să nu-mi fac speranţe că poate va fi mai bine, să nu mai visez la cai verzi pe pereţi. Şi poate aşa o să învăţ să fiu cea mai egoistă şi să trăiesc doar pentru mine. În fond, ce am de pierdut?

Am obosit.

3 comentarii

  1. Se spune ca incepem sa fim cu adevarat fericiti, doar in momentul in care incetam sa mai aveam asteptari de la ceilalti…
    Si da, ar trebui sa inveti sa fi mai egoista, chiar nu ar strica!!!

    Apreciază

  2. În fond, ce am de pierdut?” … „orice sansa de a fi fericita” as raspunde eu … da’ ala ar fi raspunsul meu, valabil pentru mine … nu al tau, valabil pentru tine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s