Trădarea

Am fost trădată o dată și am suferit suficient, incât mi-a trebuit mai bine de un an, ca să-mi revin. Am căzut atunci și m-am lovit foarte tare. Nu cred că aș mai putea trece încă o dată peste așa ceva.

Sunt femei care trec cu vederea și care le acceptă bărbaților călcatul strâmb.

Eu, sunt de modă veche și, oricât aș încerca, nu pot accepta așa ceva. Dacă eu pot să-mi văd de ale mele și pot fi fidelă unui singur bărbat, cred că și reciproca poate fi valabilă. Nu cred în scuzele puerile care le invocă bărbații atunci când înșeală. În fond, suntem oameni, și tocmai de aceea, putem să ne controlăm instinctele animalice. Mi se pare o lipsă de respect față de propria persoană, în primul rând, și apoi, o lipsă de respect față de partener, să înșeli. Dacă crezi că nu ești capabil/ă să respecți omul de lângă tine, mi se pare normal să te desparți civilizat și apoi, să faci ce vrei.

Încă mai cred în respectul reciproc și fidelitatea între două persoane. Încă mai cred că a fi cinstit cu tine și cu partenerul este un lucru esențial într-o relație. Și nu mi se pare normal ca pentru câteva momente de plăcere, să dai cu piciorul unei relații, ba mai mult, mi se pare cea mai mare prostie.

La fel de mare prostie mi se pare atunci când nu ai încredere în cel de lângă tine și faci gesturi prin care te umilești (a îl/o urmări, a-i verifica telefonul, a încerca să controlezi ș.a.).

Aud atâtea lucruri în jurul meu încât, de multe ori, stau și mă întreb dacă mai există relații normale. Normal pentru mine însemnând o relație bazată pe respect reciproc, încredere, sinceritate, fidelitate etc.

Poate că în ziua de azi toate acestea par lucruri ciudate, dar pentru mine, acestea sunt normalitate.

4 comentarii

  1. Normal pentru mine însemnând o relație bazată pe respect reciproc, încredere, sinceritate, fidelitate etc.” … pana la sex, nu? acolo se termina tot ce-ai enumerat tu acolo … deoarece (sigur) nu conteaza ca celelalt nu iubeste persoana cu care face sex (la modul general, ca la fel ca tine zic si barbatii gelosi). astfel, definitia asta se reduce (imo) la simplul: „o relatie bazata pe sex”. da’ nah: ambalaju’ sa fie frumos, ce se ascunde sub el deja „scrie pe alta pagina”.

    da’ daca el iti spune-n fata ca nu-i ajunge sexul cu tine si tu chiar nu poti/vrei mai mult sex? da’ daca se trezeste ca-i bi si vrea sa faca sex si cu barbati, nu numai cu tine? il trimiti cu bagaje si certificat de divort la soacra ta, nu? da’ unde au disparut toate alea enumerate de tine? atunci toate alea (inclusiv amintirile) vor fi egale cu zero … si va conta ceea ce a fost dintotdeauna adevaratul liant al relatiei: sexul exclusiv intre voi doi … aia cu exclusivitatea fiind o gluma proasta, ca daca doi fac sex si ea se gandeste la B. Pitt in timp ce el se gandeste la A. Jolie, fiecare face in sinea sa sex cu persoana inchipuita (adica nu tipa il excita pe el, are ditai erectie pentru ca-si inchipuie ca urmeaza sa faca sex cu Jolie … nu cu persoana reala din pat). da’ nah: asta cica nu-i inselat … e „fantezie sanatoasa care face bine relatiei bazate pe respect si alte cele”. cam la fel cum monogamia in serie (pe durate de cateva luni sau 2-3 ani) … nu te face „albinutza ce zboara din floare-n floare” (e grea matematica la scoala, unu dupa altu’ nu-s doi … cica tot unu’ da ca total) …

    totusi stau sa ma intreb cum ati reactiona daca tipu’ cu care aveti relatia aia perfecta vine intr-o zi acasa cu asa ceva … ramanand astfel in continuare sincer (nu minte si nu se ascunde), fidel (tot un fel de masturbare e si cu papusa, nu-i sex cu alta femeie), de incredere (ca doar nu e tot timpul calare pe papusa ci ramane-n rest cum a fost) si va respecta (ca nu merge sa se laude cu papusa si deci nu va face reclama negativa).

    acu’ cine citeste zice c-am exagerat si are dreptate: totul e exagerat pana cand nu ti se intampla tie … atunci deja e o drama … si viata are prostul obicei de a ne lovi acolo unde ne doare mai tare.

    Apreciază

    1. Daca-ti amintesti, am zis in nenumarate randuri ca una e cand scrii teorii pe bloguri si cum CREZI ca ai reactiona si alta e cand esti pus in fata faptului si trebuie sa iei o decizie.
      Concluzia? Putem emite n teorii, in practica se aplica mai rar 🙂
      P.S. Da, ai cam exagerat 🙂

      Apreciază

      1. poate ca nu-i cea mai buna metoda … da’ daca te astepti ca dupa coltuil urmator sa fie un schelet c-o drujba, decis sa te faca bucatele … desi probabilitatea e infima, daca prin absurd totusi se intampla exact asta … pe tine nu te ia prin surprindere si ti vei avea deja antrenament la fugit (ca pe ala l-ai practicat tot preventiv, pentru a ramane cat mai sanatoasa) … in timp ce altii ajung salam. altfel spus: au si distopiile rolul si valoarea lor … nu numai utopiile. 🙂

        omul are capacitatea nepretuita de a isi imagina una alta … capacitate care e un atu major al speciei in lupta pentru supravietuire. faptul ca acum mediul pare mai lejer (nu ne mai inatalnim cu ursu’ decat daca locuim in Brasov :)) ) nu inseamna ca lume-ai croita pentru binele omului … si deci nu cred ca ne putem permite sa lenevim. si nah, dupa „basic need” mai urmeaza (conform teoriei Maslow-iene) si alte nevoi … la fel de presante la timpul lor.

        Apreciază

  2. asemanatoare povestea mea cu rezerva ca eu sunt barbatul din relatia respectiva! si poate regret ce am facut, dar intrebarea mea vine in alta directie. dupa discutii cu ani in spate, … ii spun „niciodata nu o voi face in alta parte pentru ca imi esti tot ce vreau, insa daca nu esti bolnava sau nu esti gravida si nu ai un motiv explicabil mintii mele … nu stiu cat am sa stau departe de alta pasarica, eu afemeiatul suprem” vrei sa stii ce s-a intamplat in dimineata urmatoare unei vizite la un cuib de curve!? m-a sunat ea, plecata in alta tara sa imi confirme ce banuiam! se interesa de treaba asta prin diversi 😉 si atunci cine a pierdut in acest, sa ii spunem joc, de-a fidelitatea!?
    atunci a durut … pt ca exact schema neincrederii si a lipsei de comunicare din ambele parti ne adusese acolo. acum este doar o lectie invatata pt viitor! gresesti tocmai in secunda in care te crezi superior partenerului! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s