Amanta

Da, eu sunt cea cu care domnul meu își împarte clipele de plăcere, cea care are răbdare să îi asculte problemele și ofurile, cea care îi face toate poftele, de orice natură, cea care îl răsfață, cea care nu-l ceartă, cea care e totdeauna acolo când are nevoie de ea, oricând, la orice oră, necondiționat. Totdeauna am fost acolo, chiar dacă, poate nu a vrut să observe, chiar dacă atunci eram tineri amândoi și am făcut greșeli. Suntem în relația asta dinaintea momentului X și nici măcar trecerea timpului , nici ea, nici nimeni, nu au putut rupe legătura asta.

Da, sunt amanta lui. Pentru că pot și pentru că vreau. Și îmi e bine așa. După ultima relație care mi-a schimbat total viața, e greu să mai accept anumite lucruri. Și adevărul e că nici nu caut, dacă întâlnesc pe cineva ok, dacă nu, îmi văd de ale mele. Nu mă pun să ies la agățat și alte chestii de gen. Mi se pare aiurea și pueril.

La început, acum 7 ani, m-am îndrăgostit de el din prima clipă când ne-am văzut. Nu știam nimic despre el, absolut nimic. Am aflat ulterior mai multe și muream de nervi și de ciudă, mă comportam ca un copil …. S-a terminat totul brusc, într-o noapte, după momentul X. Evident eu nu înțelegeam nimic. Am fost pur și simplu obsedată de el o bună perioadă de timp, am suferit enorm, am plâns, cum îl vedeam cu mașina îl urmăream, ce mai, eram disperată. Încet, încet, au trecut toate astea……. După vreo 2 ani ne-am mai întâlnit o dată, vroiam să-mi demonstrez că nu mai simt nimic pentru el și așa a și fost. De atunci și până vara trecută nu ne-am mai văzut.

Vara trecută , după ce îmi trecuse perioada de ”convalescență” în urma ultimei relații, aveam nevoie de cineva care să-mi satisfacă anumite nevoi, dar care să fie la fel de trăznit ca mine. El îmi tot dădea târcoale și vroia nebunește să mă vadă. Îmi era și mie un pic dor de el , dar nu foarte tare (am și cu el un trecut stufos….). Ne-am întâlnit o dată și m-am convins că nu e el cel pe care îl vreau. Îmi trebuia altceva, vroiam scânteia aia……. Am stat și am analizat variantele disponibile și am ajuns la concluzia că pentru a avea potrivirea perfectă în pat, relația trebuie să fi avut un trecut, astfel nu ar mai exista teama de incompatibilitate și discuțiile despre ce îi place sau nu fiecăruia.

M-am gândit mult dacă să îl caut din nou sau nu. M-am gândit că nu am ce pierde, știu exact ce vreau, știu exact care îmi e locul în viața lui și nu eram pregătită pentru o nouă relație normală. Dar, mai aveam o problemă. Nu vroiam să fiu eu cea care dă primul semn. Cu toate gândurile mele despre el, am reușit să-l fac să mă sune. ……

Și da, de atunci ne tot întâlnim și e bine. E schimbat mult față de începuturi și chiar dacă nu pare credibil, sunt singura care-i satisface cele mai ascunse dorințe.

Eu: – De ce eu? Sunt convinsă că în lipsa mea au fost și altele.

M.:- Da, au fost, dar niciuna ca tine. Tu ai mintea perversă și mi-a fost dor de tine.

Ce mai puteam spune?! Mi-a spus cuvintele astea, uitându-se fix în ochii mei. Nu-mi pare rău de nimic, mă bucur de tot împreună cu el. Și cel mai important: nu mă interesează ce se întâmplă sau nu la el acasă. Îi cunosc situația familială și nu am de gând să-mi bag nasul. Aș avea de pierdut.

De ce aș ascunde ceea ce sunt? Pentru că sunt persoane care mă judecă sau mă blamează?! Nu mă interesează ce cred alții despre mine, nici acum, nici în trecut și nici în viitor.

E bine așa cum e, să fiu amanta lui……………….

85 de comentarii

      1. Nu cred ca ai fi fraiera. Se poate intampla sa vrei mai mult, se poate intampla sa nu. Sau poate fi un impuls de moment. Nu cred ca are rost sa calculam probabilistic sansele sa se intample asta, dar e o posibilitate. Asta e natura umana: de multe ori vrem o persoana cu care din anumite motive nu putem fi. Desi e alta discutie, are o oarecare tangenta.
        Daca e bine asa cum e, toata lumea e impacata. Conceptul de relatie extraconjugala, la modul popular, sustine faptul ca numai barbatul este cel care profita din asta. Dar, nu face si amanta acelasi lucru? Matematic spus, interdependenta 🙂

        Apreciază

  1. tot respectul din lume
    pt ca ai spun ce trebuia sa spui in 2 expresii
    „stiu care e locul meu in viata lui ”
    asta pierd nevestele cu mult in fata amantelor
    ele cred ca le e garantat locul dar nici macar nu isi stiu locul in viata bebartilor
    si 2 .
    „Da, sunt amanta lui. Pentru că pot și pentru că vreau.”
    e mai mult decat perfect
    te inteeg pt ca si eu am fost amanta …..
    deloc usor dar deloc rau
    pt ceea ce traiesti langa el…..merita toate momentele cand stai sa-i astepti telefonul si mori de dor

    Apreciază

  2. EvilEssence, pot sa te contrazic un pic fata de primul tau comentariu ?? …Nu e „o simpla ” AMANTA…..si nu va ajunge sa fie simpla deloc…..Lucrurile sunt deja complicate , asta e esenta relatiei !

    Apreciază

    1. uite aici se insala de obicei toate amantele. la toate le place sa se plaseze pe podiumul din viata barbatului insurat, dar azi e amanta1, maine e amanta2, etc, ori nevasta pare-mi-se ca ramane singura constanta din ecuatie

      no offence, Nasty, ca ce spun aici n-are legatura cu ce ai scris tu. la voi e o relatie pur sexuala, amandoi v-ati bagat in ea fara obligatii si sentimente si dupa cum spui chiar tu, nu esti prima lui amanta

      Apreciază

      1. Io nu mă văd pe niciun podium, am mai spus și repet, îmi cunosc f bine locul.
        Dacă o tipă căreia i-a tras-o într-o noapte se poate numi amantă…. atunci a mai avut….
        Plus că relația asta e de vreo 7 ani , așa cu întreruperi cu tot și prefer să-i fiu amantă decât nevasta mințită care îngrijește copii și nu vede ce se-ntâmplă în jurul ei……
        Oricum, n-am de gând să-mi dau cu părerea ref la ea, e problema lor, nu mă interesează, eu mă bucur de timpul petrecut cu el și atât.

        Apreciază

        1. pai asta si spuneam, nu lua comentariul meu ca pe o referire la tine, eu doar ii raspundeam lui cleo, care cred ca vede putin gresit lucrurile cand vine vorba de pozitia amantelor in viata barbatilor casatoriti

          Apreciază

      2. din punctul meu de vedere adevar graisi darkleyo nene! indiferent de circumstante ,daca sotul isi doreste neaparat isi poate transforma amanta in cea cu care-si imparte restul vietii. alege sa nu o faca si asta nu pentru ca ii este rau „acasa” ci taman cotrariul. de aceea amanta are ,in genere,statutul de „secreta”si este vizitata …ocazional. ei nu i se raspunde la telefoin la orice ora din zi si din noapte si de multe ori sta sa astepte ore in sir sa vine el pentru ca …are treaba…acasa… ma rog…nu-i de condamnat amanta/amantul intr-o relatie de genul acesta. sub nicio forma am parere ca nu-s de condamnat…rolul lor poate este mai mult de …a mentine relatia sot-sotie vie…

        Apreciază

        1. pai graiesc dpdv al femeii aflate intr-o relatie deschisa, care a constientizat intr-o zi impreuna cu sotul ca oamenii au nevoie de nou din cand in cand si ca daca noul e acceptat de ambele parti, nimeni nu sufera si amandoi suntem fericiti, pt ca nu ajungem sa ne mintim unul pe altul. sa fim cinstiti, rar se vad cupluri fidele 100% si tot rar se vad cupluri care se despart din cauza amantei, care sa devina sotie.
          situatia lui Nasty e una din cele fericite. ea nu cauta ceva serios la momentul asta, nu-l iubeste, pe langa sex fantastic sunt si buni prieteni, asa ca totul e perfect. el are mereu grija ca cea de acasa sa nu afle si nimeni nu sufera. simplu, frumos, fara complicatii. daca toate amantele ar fi atat de obiective ca Nasty, multe sotii ar fi scutite de lacrimi inutile si multi soti ar fi in continuare fericiti ca sunt neprinsi

          Apreciază

    2. Cleo, nu ma refeream stric la relatia pe care o are cu el. Vorbeam la modul general. Se va plictisti la un moment dat de a fi doar o simpla sau complicata amanta. Va vrea mai mult, daca nu cu el cu oricine altcineva.

      Apreciază

  3. darkleya….poate gresesc daca generalizez si bag toate nevestele in aceiasi oala dar crede-ma ca AM FOST amanta si pot sa iti spun ca barbatul care ajunge sa insele are acasa o nevasta care tocmai aici GRESESTE : crezand ca isi permite sa puna stapanire si sa isi ia un loc PE VECI in viata barbatului ei UITAND ca posibilitatea de a iesi din viata lui e PERMANENTA. O admiram pe Nasty ca STIE UNDE II E LOCUL, ceea ce putine neveste isi recunosc locul, sau ca sa fim realiste (pt ca si noi vom fi la un moment dat SOTII) ,toate cred ca si-au ” achizitionat ” locul pentru totdeauna……

    Apreciază

    1. cleo, de acord.
      as mai aduce insa o completare: barbatul/oamenii de fapt, ca si femeile intra in categoria asta, pana la urma, insala pt ca au nevoie de nou, nu din alte motive.
      cine nu recunoaste asta se minte in primul rand pe sine insusi, pt ca de cele mai multe ori e mai simplu sa-ti cauti motive de genul nefericire sau neimplinire sexuala in relatie. pari mai uman, mai vulnerabil si mai usor de iertat daca spui ca ai inselat din n motive neplacute decat ca asa ai vrut.
      de asta dupa parerea mea inselatul n-are legatura cu lipsa respectului sau a iubirii, a nefericirii sau a altor aspecte cu care amantul/amanta se minte singur(a) sau e mintit(a)

      Apreciază

  4. Daca stau bine sa ma gandesc, relatiile in care am fost amanta, cred ca au fost cele mai frumoase. Fara obligatii, fara reprosuri, fara stres, ci doar momente frumoase petrecute impreuna ,piperate cu mult sex. Se spune ca in asteptarea d-lui Perfect, te poti simti minunat si langa D-lul Imperfect!!!

    Apreciază

  5. Tot ce e bun, frumos si te face sa te simti bine este ceva de dorit in viata ta. Mult, din ce in ce mai mult! E ceva logic, normal si firesc. Aici am eu intrebari: cum te abtii sa nu iti doresti mai mult din el, din prezenta lui, companie, atentie.. sex..

    Apreciază

    1. Știu că nu voi putea fi mai mult decât amanta lui și nu are rost să sper aiurea.
      Plus că, dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că aș vrea să fiu în locul ei……. știind cam 90% din programul lui zilnic…. 😉
      E mai bine așa 😉

      Apreciază

  6. pai, daca nu are o sotie (asa am inteles pana in prezent), in vitorul mai indepartat… mmm de ce nu ar putea exista si acesta posibilitate? Exceptand faptul ca cuv amanta inseamna de obcei ca el este casatorit

    Apreciază

  7. Si hai sa nu ne legam de compatibilitati. Judecate la rece, asa. Coroborate cu urmaruri. Si ziua Z. Hai sa zicem ca nu putem fi intotdeauna pe primul loc. Si ca uneori ne multumim sa fim doar participanti. Daca altfel nu se poate. Da’ n-am vazut pana acu vre-un concurent care sa nu se viseze campion…hai ca ma-ntind.

    Apreciază

    1. Dacă știi că nu o să fii niciodată campion, de ce să speri?! Te bucuri în continuare de ceea ce ai și îți trăiești viața mai departe. Mi se pare inutil să cazi în depresii din cauza impedimentului…

      Apreciază

          1. Il vrei mai mult de amant??? Sau vrei un tip mai mult decat amant?
            Daca da, actioneaza ca atare! Cere ce vrei si fa tot posibilul sa il gasesti si sa il ai.
            Fara sa iti dai seama, lasi impresia ca vrei cu disperare ceva numai al tau, nu numai pentru sex, ci un El anume, despre care scriu multe dintre femei.

            Apreciază

            1. Ești culmea, pe bune! Dacă îmi doresc o relație normală cu un alt el , aia înseamnă că sunt disperată?! Mie mi se pare ceva perfect normal. Dar până atunci nu văd de ce m-aș priva de anumite lucuri…..pentru faptul că sunt amanta lui?! Îmi convine așa, acum.

              Apreciază

        1. Si chiar si sa spui ca tot esti amanta e ceva riscant.

          De exemplu eu nu te-as mai lua de nevasta vazand fazele astea gen amanta acum 😆

          Pentru ca increderea.. scadeeee deja.. Cu alte cuvinte nu pari buna de-o familie, cel putin momentan :mrgreen:

          Apreciază

          1. :)) Mă faci să râd, Lusio. Scuză-mă dar asta-i mentalitate de copil, cel puțin asta reiese din comentariile tale…….
            De ce să rămân singură?! Pentru simplul fapt că nu am o relație stabilă acum?! :))))))))))))))))))))
            Mulțumesc că mă faci să râd de dimineață!

            Apreciază

  8. Femeile ajung intotdeauna sa se implice si emotional pe langa fizic, pentru ca asta este natura lor.
    Si din cauza asta ajung invariabil sa sufere, pentru ca fiind femei vor tot timpul mai mult.
    Se amagesc singure si iau orice intamplare drept un semn ca lucrurile se intampla cum le-ar conveni lor.

    Apreciază

    1. Pe mine nu mă poți introduce în oală cu celelalte. Poate majoritatea așa fac, cum spui tu, dar sunt convinsă că mai sunt și altele ca mine. La un moment în viața asta, înveți să iei doar lucrurile frumoase.

      Apreciază

  9. Pana la urma e o experienta, nu poate decat sa te imbogateasca.
    Ca un sfat, daca se va narui totul la un moment dat nu uita ca e doar o alta experienta si aia si ca e trecatoare.
    Multi transforma experiente trecatoare in monumente ce dainuie doar pentru ca nu vor sa le asimileaze.
    Bafta in joaca cu focul te poti arde dar e intens ;).

    Apreciază

  10. Nu ai decat de castigat,chiar daca poti si pierde. As spune mai multe nu tocmai de bine,dar momentan ma incanta ideea cu „revederea dupa multi ani” suna a naibi se pervers:>

    Apreciază

  11. (de) scuze.

    p.s.e frumos sa sari din floare in floare :x.Dar la un timp tot se gasese cineva care sa iti puna capac.Ma refer sa simti cv pt el sau etc.

    Apreciază

  12. De ce dai atatea explicatii? Din ce am observat eu, in postarea ta erau numai afirmatii. N-ai intrebat pe nimeni ce crede despre statutul tau, doar ai relatat.
    Happiness is a mood, not a destination. Asa ca daca acum esti fericita si iti e bine, nu poti decat sa te bucuri de ceea ce ai.

    Apreciază

  13. am citit ceea ce s-a relatat pe aceasta tema si ma bucur pt tine Nasty ca poti sa fii asa…cel putin daca nu te implici sentimental cred ca e mai usor.La mine e putin altfel…e divortat are o fata cu un an mai mare decat mine si traieste in concubinaj de 10 ani cu o femeie.Ne-am intalnit acum aprox 10 luni si ne-am indragostit nebuneste.La inceput eram mai relaxata pentru ca el mi-a marturisit de prima data situatia lui si daca pot sa accept vom continua,daca nu vom ramane prieteni.Primul meu impuls a fost sa ma ridic si sa plec ,nu vroiam sa ma implic…dar…s-a intamplat si pe masura ce trecea timpul sufeream din ce in ce mai mult…ne vedem si destul de rar ..de 2 sau 3 ori pe saptamana in cel mai fericit caz.spune ca ma iubeste ,dar in acelasi timp nu poate sa renunte la cea cu care traieste in concubinaj deoarece zice el ca a investit prea mult in casa in care locuiesc impreuna si nu vrea sa renunte la ce a investit.de asemena zice ca ei de vreo 2 ani asa au o relatie platonica deoarece ea a ales cariera si ca inainte sa ma cunosca pe mine el a mai avut si alte relatii,dar de scurta durata si nu isi imagina ca o sa fim atat timp impreuna..credea ca o sa fie doar o aventura..acum eu simt ca nu mai am aer fara el si sunt foarte implicata,si el zice ca ma iubeste ca ii e dor de mine..ca se gandeste la mine mereu…dar cand e la mine si imi spune ca trebuie sa dea un telefon,din start inteleg ca trebuie sa o sune pe ea si pur si simplu incep sa plang si sa sufar ,iar el zice ca ar trebui sa iau doar momentele frumoase din viata si sa nu mai fiu imatura si copilaroasa(app eu am 21 ani,el 42).chiar il iubesc si il vreau doar pentru mine si sufar de fiecare data cand imi amintesc ca am acceptat acest compromis..iar cand incep sa ii reprosez anumite lucruri..el imi aminteste de compromis si din start ma dezarmeaza..dar in acelasi timp ,ca un paradox cand sunt in bratele lui parca as fi in paradis..si suntem compatibili si in pat..mai bine de atat nu se putea..ceea ce e trist pentru mine e ca eu sper ca in cel putin 2 ani sa il fac sa fie doar al meu si sa locuim impreuna..cer prea mult?ma gandesc ca poate asa nu o sa mai sufar stiind ca e o alta care locuieste cu el(mi-a marturisit ca de cand e cu mine nu a mai facut sex cu ea nici macar asa din obisnuinta ,dar nici ea nu i-ar fi dat de inteles ca ar vrea,si ca au avut nenumarate discutii dar ea a ales intoadeauna cariera).simt ca fara el viata nu are sens,si in acelasi timp nu pot sa accept ca nu e singur..intrebarea mea ar fi ce pot face ca sa il castig si sa-l fac sa renunte la ea?

    Apreciază

    1. Din păcate, nu te pot ajuta cu un sfat, nu l-am dorit niciodată pentru mine din diverse motive și nici nu am suferit de gelozie datorită faptului că el e însurat.
      Problema cu datul telefoanelor pică din start în cazul meu, pentru că niciodată nu-l sună și chiar dacă l-ar suna, n-aș fi curioasă.
      Nu știu de ce, dar în acest moment, am impresia că între mine și el se va termina foarte curând totul. Pentru că a apărut cineva în viața mea și la fel cum el are viața lui, eu trebuie să o am pe a mea.
      Plus că, așa cum îmi spunea un prieten, trebuie să mă pun eu pe locul 1.
      În cazul tău, eu cred că e diferența de vârstă prea mare între voi și contează chestia asta, să știi. Poate ai să zici că nu știu ce vorbesc, pot să îți spun că știu cu adevărat, am fost și eu în situația ta, am umblat o perioadă lungă de timp cu cineva mai mare ca mine cu 12 ani, despărțit de soție și cu 2 copii. După acea experiență, nu o să mai repet greșeala.
      Consider că perechea fiecăruia trebuie să fie cam din aceeași generație, diferențele prea mari de vârstă, mai devreme sau mai târziu, ies în evidență și inevitabil, totul are un final.
      Sinceră să fiu, nu aș încerca să-l despart de ea, pentru că, dacă va fi doar al tău, într-o zi, îți va reproșa acest lucru, că tu l-ai despărțit …… și nu vei suporta.
      Părerea mea sinceră, e să renunți la el. Știu că e enorm de greu și ți se pare de neimaginat, probabil ești dependentă sufletește de el, știu cum e, been there, done that.
      Sigurul sfat sincer, pe care ți-l pot oferi, cu cel mai mare drag, fără să te cunosc, este: ai viața înainte, ești tânără și nu merită să-ți irosești timpul cu el. El este în avantaj pentru că tu ești tânără, el are o vârstă, și-a trăit viața, la fel trebuie să faci și tu, e păcat să te irosești….

      Apreciază

      1. @Nasty – chiar crezi ca el e in avantaj? tu ai fi cea care esti azi fara sa fi trecut prin relatia amintita mai sus? ma indoiesc. ah, ca totul are un pret, ca platim o viata intreaga pentru orice farama de cunoastere si fericire … well: that’s life!

        @mianogo – nu poti face nimic! presupunand ca nu doar se foloseste de tine, el nu va face niciodata acel pas tocmai pentru ca stie ca (cum spune si Nasty) ca ai viata inainte si mai ai multe lucruri bune de trait. enjoy it while it lasts and take out of it as much as you can … because nothing lasts forever!

        ps: nu ma refer la chestii materiale … desi te-as sfatui sa nu le ignori nici pe alea.

        Apreciază

        1. @intj : vreau sa stii ca are grija de mine,ma ajuta cand am nevoie de ceva,vorbim in fiecare zi la telefon sau prin mesaje..dar de intalnit mai rar…de 2 sau 3 ori pe saptamana cand vine la mine si ramane peste noapte

          Apreciază

      2. stiu deja asta pentru ca si el imi tot aminteste de diferenta de varsta si ca sunt prea tanara si ca merit pe cineva apropiat de varsta mea…dar nu pot altfel..simt ca nu as mai putea sa mai iubesc asa cu atata intensitate…cand vine pe la mine o minte ca e plecat din oras si ca se intoarce peste 2 sau trei zile,si in timpul asta ea suna sau ii da mesaje..plus ca atunci cand se intoarce trebuie sa justifice plecarea lui (adica sa vina cu niste bani acasa)..si oricum el spune ca nu mai tine la ea ca nu o mai iubeste si ca ma vrea pe mine ..dar de fiecare data cand il intreb de ce nu renunta imi spune ca ainvestit mult in casa..si chair daca are 42 ani..pare mult mai tanar.are grija de el se imbraca super ok.e mai matur ..si asta imi place la el ca nu se aseamana cu cei de vrasta mea care au doar prostii in cap si care oricum ar insela pt ca e varsta si curiozitatea ..asa in privinta lui pot sa stau linistita atat timp cat e doar cu mine(mi-a zis ca nu a mai intrtinut relatii intime cu nimeni..nici cu ea ..nici cu alta)nu sunt pregatita sa renunt la el.. cu toate ca el imi spune ca sunt libera sa fac ce vreau si sa nu ma simt constrnsa de ceva ..cel putin daca am acceptat de la inceput acest compromis…si chiar aseara cand a venit pe la mine si l-a sunat..vreo 2 ore am tot avut discutii si am plans..dar pana la urma a fost bine..a reusit sa ma impace si am adormit linistiti..iar dimineata m-a strans in brate si mi-a zis ca ma iubeste dar sa nu mai fiu asa prapastiosa si sa vad partea plina a paharului ca ne iubim si ca ne simtim bine si sa nu uit de compromis…el ar accepta sa renunt la el ptk a zis ca daca mai mult simt suferinta decat iubire sa renunt si nici lui nu i-ar fi usor deoarece tine la mine …eu sufar mai mult ptk nu e al meu cu totul…stiu ca nu ma inseala cu ea sau cu alta…e ca un fel de relatie…chiar nu as putea sa renunt la el…chiar daca mi-e foarte greu in anumite momente..eu tot sper ca va fi bine pentru amandoi….

        Apreciază

      3. eu nu pot sa ma gandesc la altcineva..deoarece am impresia ca l-as insela..si asta nu e bine..si vorbim deschis despre asta si mi-a zis ca daca e sa fiu cu altcineva sa ii zic si gata sa punem punct dar sa ramanem in continuare buni prieteni..ei bine eu nu prea ma impac cu asta asta si ma complac in situatia in care sunt pentru ca am sentimente foarte puternice pentru el si el pentru mine si alaturi de el traiesc cele mai intense momente si chiar mi-ar fi greu sa renunt la el…nu [pot

        Apreciază

  14. @mianogo – din ce ai scris mai sus, eu unul inteleg ca din pacate el doar se foloseste de tine 😦 … si in cazul asta nu pot decat sa te sfatuiesc sa renunti la el. daca altceva nu, atunci faptul ca „aveti discutii” (probabil in mod repetat) ar trebui sa fie si pentru tine un semn ca de fapt acel compromis e o minciuna … de ambele parti.

    Apreciază

    1. @intj :in ce sens sa se foloseasca de mine? ca nu inteleg…
      cel putin atat timp cat imi este alaturi si ma ajuta si faptul ca vorbim deschis despre anumite lucruri asta nu inseamna ca ar fi o minciuna de ambele parti…e clar ca ma iubeste ,simt asta..vorbim zilnic…singurul inconvenient pt mine e femeia cu care locuieste si care oricum nu ii acorda atentie de cativa ani..e o relatie ofilita zic eu…si oricum nu cred ca va mai dura mult aceasta asa zisa relatie a lor……daca locuia singur chiar nu aveam nicio problema..il iubesc,ma iubeste dar ceea ce sta intre noi e acest compromis peste care vom trece si sunt optimista ca va fi bine si pentru noi ..poate nu acum dar pe viitor da…asa cred eu…

      Apreciază

      1. @mianogo – cu totii am fost indragostiti (ca tine) candva … ulterior (multi) am inteles ca exista o diferenta importanta intre indragostire si iubire. da’ (decat sa incerc in van sa-ti explic asta) mai bine-ti raspund la intrebare: tu vrei/cauti acea iubire/relatie totala (in genu’ „la bine si la rau”) … el vrea doar cireasa de pe tort. faptul ca discutiile acelea se repeta (adica „doar vorbe, lipsa fapte”) demonstraza clar tocmai aceasta diferenta intre ce-si doreste fiecare dintre voi. 😦

        Apreciază

        1. @INTJ: ma gandesc ca poate nu e pregatit sa renunte..stii tu , cu ea sta de 10 ani(si in ultimii 2 ani ea s-a racit fata de el si el a mai avut relatii dar trecatoare)…cu mine e doar de 10 luni..si ma gandesc ca poate ii cer prea mult…poate e prea devreme sa am pretentiile astea…problema cred ca e tot la mine ca incep sa nu imi mai asum comromisul si sa vreau mai mult.ptk nu stiu daca ai citit tot ce am scris dar stiam inca de la inceput in ce situatie se afla el si culmea am acceptat..dar pe parcurs m-am indragostit,si el la fel..diferenta fiind ca eu nu imi mai asum ..si nu pot nici sa renunt la el..dar mi-e si greu asa..si incerc sa il inteleg..poate ii e si lui greu..poate nu e decis…mai astept..un an sau doi..si daca tot asa e si nu renunta la ea,,poate atunci voi renunta…offffffffffffffff

          Apreciază

            1. @ Nasty: ofoff….asa crezi?eu am impresia ca asta e realitatea…poate ce cre prea multe si nu sunt multumita cu ceea ce am…asa ca nu imi ramane decat sa imi pun o masca si sa nu ma mai intereseze prea mult acest aspect..ca ma consum asa…prea mult si nu are rost…asa risc sa il pierd…si asa mi-a zis ca daca tot o sa am stari de genul asta nu mai stie nici el cum sa se poarte cu mine…chiar acum am vbt cu el si spune ca imi fac prea multe griji din orice si ca e important doar ca ne iubim..si ca asta trebuie sa primeze….sunt foarte confuza..
              desi nu te cunosc te admir pentru ca esti puternica…eu simt ca am epuizat totul …am doar dragostea lui si pe el de cateva ori pe saptamana…asta e…daca tot am acceptat compromisul..si m-am si indragostit ..macar sa merg pana la capat..sa vad cu va merge ,,,

              Apreciază

              1. Atunci, nu te mai gândi atâta și nu mai despica firul în patru că îți faci singură rău. Trăiește clipa, ia tot ce-i bun și frumos din relația asta și gata. Trebuie doar să vrei 🙂

                Apreciază

  15. Deci stati asa, ca nu inteleg. Presupunand ca nu e un spam de pe elle.ro sectiunea adolescenti:

    @mianogo: Are un copil si o concubina, pe care nu o paraseste. Daca a investit in casa si e a lui (casa, care este) ce anume il opreste? Daca nu e a lui, nu mi se pare un barbat cu caracter. Un om cu caracter nu sta cu o femeie pe care n-o doreste pentru casa si se lauda ca iubste o pustoaica. Oricum ai privi situatia, e cusuta cu ata alba. Simplul fapt ca un barbat ti-a dat atentie nu inseamna ca e iubire.

    Din pacate daca tu nu iti pui ordine in viata, nimeni nu te poate ajuta. Ar fi bine sa te maturizezi. Ma scuzi, dar texte precum cele pe care le pomenesti tu n-ar trebui sa mearga la fete 18+.

    Si totusi cum e un sfat bun cand tu vrei o relatie?

    Apreciază

      1. @Nasty: la chestia cu casa am raspuns…cand era la inceput cu femeia respectiva si o iubea mult a trecut totul pe numele ei..a fost orb zic eu…dar cu ea e alta treaba isi iubeste mai mult cariera si a lasat viata personala pe locul 2…si de aici s-a si produs o mica ruptura…ea a fost plecata si mai multe luni de acasa cu jobul pe care il are iar el statea cumintel si astepta…pana intr0un moment…au avut si discutii pe tema asta dar pe ea nu o interesa,,asa ca a inceput si el sa caute altundeva ce ii lisea acasa :P….suna urat…dar asa e …

        Apreciază

  16. mie mi se pare situația tipică: bărbatul minte cât mai mult și mai frumos, despre cât de mizerabilă e viața lui cu femeia pe care n-o mai iubește, iar aia mică pune botul la tot ce spune el. convenabil, ideal, până se satură el și trece la următoarea amantă, păstrând același tipar

    Apreciază

    1. @dam 167:fata lui e cu un an mai mare decat mine si locuieste cu mama ei in alt oras si ma cunoaste am iesit odata si cu ea la un suc si chiar era foarte ok…iar tipa cu care sta in concubinaj de 10 ani e o tipa care nu prea se mai intereseaza de el…prostia lui a fost ca la inceput cand o iubea pe aceasta femeie a trecut totul pe numele ei(casa,abonamente telefon,masina..s.a)si acum toate sunt pe numele ei..si de aceea a spus ca nu prea are cum acum sa renunte la totul si sa ia iar de la capat ca a investit prea mult..si nu cred ca totul se rezuma la atentie pt ca si el ma iubeste…stiu asta…dar oricum multumesc pentru ceea ce zici…am nevoie totusi si de alte pareri ca pe ale mele si ale lui le stiu deja…

      Apreciază

    2. @darkleya:nu cred ca ma incadrez in aceasta „situatie tipica”cum zici tu pentru ca sunt mai multe la mijloc..nu doar ce zici tu…iar chestia cu pasatul la alta nu o cred….nu e tipul de barbat care s-ar incadra in tiparul la care faci tu referire..

      Apreciază

      1. mianogo… ce spui tu cu al tau… demonstreaza clar ca te tine doar sa te futa. nu te iubeste asa mult cum indruga el. esti prea naiva si crezi toate gogosile lui.

        daca te iubea, trecea peste toate chestiile: vindea tot ce a cladit si o lua de la capat alaturi de tine. in rest, e praf in ochi.

        Apreciază

        1. Rectific: daca te iubea asa mult, lasa totul in urma lui si o lua de la capat alaturi de tine, sau o convingea pe acea ea ca trebuiesc vandute si facea totul jumi-juma.

          Apreciază

      2. știi care e dovada clară că nici măcar tu nu crezi 100% în ceea ce spui? cauți sfaturi pe un blog (nici măcar pe un forum), unde cel mai probabil ai ajuns căutând pe google tot felul de situații cu „amante”. o femeie sigură pe iubirea bărbatului ei n-are nevoie de sfaturi de la nimeni. femeia sigură face afirmații puternice, nu cere sfaturi.

        Apreciază

            1. pai trecand peste chestii banale ca de exemplu „nimeni nu stie totul”, sunt convins ca stii prea bine ca deseori cand o femeie cere sfatul … nu inseamna ca ea nu stie. 😀 … iar daca n-o mai face, adica daca nu mai cere sfatul, risca sa piarda anumite nuante … si asta e trist. poti sa bei pe nerasuflate un pahar de vin bun … da’ parca-i altfel cand il savurezi pe indelete.

              eu as spune: femeia sigura stie cand sa faca afirmatii puternice si cand sa ceara (sau „sa ceara”) sfaturi. 😉

              Apreciază

              1. cred că le acorzi femeilor mai multă profunzime decât e cazul 🙂
                ele sunt mai simple de atât. și când au dubii cu privire la ceva, le prinzi tocmai prin faptul că pun multe întrebări și cer asigurări din toate părțile. se încred mai puțin în judecata lor, decât în a altora (unele)

                Apreciază

  17. Inca de la prima ta postare pe care am citit-o (New Beginning) am stiut ca esti amanta….in momentul in care am citit paragraful in care spuneai :” Tot weekendul am asteptat sa sune….. nu a facut-o. M-am obisnuit. Nu sunt suparata pe el din cauza asta. Stiu ca o va face.

    M-am vindecat de vechiul EL, e un pas imens pentru mine. Am un suflet nou, curat, fara mizeriile unei inscenari odioase. Noul EL e de fapt de mult timp, chiar daca vroiam altceva pe atunci.

    Nu vreau din nou iubire….am vrut o data, am cerut, am primit, am vazut ca nu meritam ce mi s-a intamplat.

    Acum sunt impacata cu mine si linistita sufleteste.” ,parca ma vedeam pe mine si stiu si stii si tu ca viata de amanta nu e chiar usoara,chiar daca asa pare privita din afara(oameni vad doar ceea ce vor sa vada,au impresia ca daca o femeie e amanta inseamna ca are un scop,ca vrea ceva,dar din pacate nu privesc mai atent….defapt nu vor sa vada si altceva ,decat strict ceea ce e impus de societate).
    Sunt sigura ca acum iti e mai bine,te inteleg perfect si nu uita „cainii latra,ursul merge 😉 „…..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s