My M.

Deși, în ultima perioadă, am un program destul de monoton, îmi place că nu mă plictisesc. Nu am timp să mă plictisesc. Alerg dintr-o parte în alta.

My M. mă sunase luni seara, dar eu fiind la curs, n-am auzit telefonul și mai târziu nu a mai răspuns. I-am lăsat un mesaj.

În fiecare zi, mă uimește cu câte o chestie nouă și văd cum își schimbă comportamentul în bine, față de mine. Poate am mai zis chestia asta și poate aveți impresia că nu știu cum e un comportament normal între un bărbat și o femeie. Greșit 😉 Știu. Uimirea mea se datorează faptului că, acum mulți ani, când eram amandoi mai tineri, eu neștiind de fapt, cine este el, el neștiind ce fel de persoană sunt eu, ne comportam foarte rezervat unul față de celălalt. Își ascundea telefoanele, mă suna cu private number, se ferea să-mi dea detalii legate de viața lui, eu îl mințeam la greu (ca să aflu cât mai multe), and so on. Eh, având un asemenea comportament în trecut și acționând acum total opus, normal că mă surprinde.

Ne-am întâlnit aseară, după ce l-am întrerupt din diverse discuții cu telefoanele mele. One step ahead: răspunde la telefon când e într-o discuție importantă. Faza tare a fost că ne-am văzut după sală, dar fiecare cu ”sala lui”. Adică mergem în altă parte. Am ales așa pentru că știu că am face cu totul alte lucruri, decât sport și pentru că sala aia unde merge el, e plină de ”personalitățile” orașului și mie nu-mi place.

Ne-am luat în brațe, ne-am sărutat până la Dumnezeu și înapoi, amândoi plini de dorință. Simțeam cum mă face să tremur de plăcere și nu aveam stare. Am scăpat rapid de hainele ce le-aveam pe mine și l-am lăsat să mă atingă, timp în care, m-am ”ocupat” puțin de el. O avea tare și muream să-l simt în mine, dar am vrut să mă mai joc. Jocul ăsta (hai fie, preludiul, deși nu-mi place cum sună) e ca și un aperitiv servit înainte de felul principal, care îți deschide apetitul pentru ce va urma. Îmi place să-i fac toate poftele și să-l țin puțin în suspans. Îmi place să-mi simt buzele calde pe organul lui ferm, să-l simt zvâcnind între buzele mele pentru ca mai apoi, să-i simt gustul unic.

A aprins două țigări, pe care le-am savurat amândoi în liniște. Auzeam doar bătăile accelerate ale inimilor noastre. După pauza de țigară, m-a pătruns pe neașteptate, moment în care am simțit o imensă plăcere, ce mi-a străbătut tot corpul, plăcere ce o simțeam în fiecare por al pielii. Mi-a satisfăcut toate poftele și mi-a oferit un orgasm intens , cum nu mai avusesem de ceva vreme. M-a acoprit apoi cu corpul lui și am rămas așa, îmbrățișați, o bună bucată de timp.

Îmi place că vorbim multe, avem subiecte de discuție interesante, nu avem timp suficient să discutăm atâtea. Niciodată nu ne plictisim unul de celălalt, ne tachinăm reciproc și ne prostim la greu. Aveam prostul obicei să mă gândesc cum ar fi fost dacă……. am renunțat să mai fac chestia asta. Mă bucur de prezent, mă bucur de relația asta așa cum e ea, mă bucur de el, de timpul petrecut împreună, de orgasmele oferite și primite, mă bucur de tot atunci când sunt cu el, restul nu mai contează atunci, sunt doar eu și el……………….

18 comentarii

    1. Stai că n-am scris hardocre, că mai am momente când scriu și mai și. Mai rar, e adevărat, dar o să încerc să scriu mai des. 😛
      Partea nasoală e că ai citit postul ăsta la job….

      Apreciază

    1. Răspund la întrebarea asta pentru ultima oară.
      Deci: mi-e drag de el și țin la el pentru că a fost acum 7 ani prima mea iubire și e logic că nu pot fi indiferentă. Dar de aici, până la a fi îndrăgostită sau a-l iubi e o cale lungă.
      Normal că scriu astfel de posturi după întâlnirile cu el, pentru că radiez de fericire în momentele alea.
      E un om care mă știe așa cum sunt, cu bune și rele, de mulți ani, nu e superficial, se comportă că un bărbat, nu ca un copil și mă face să mă simt că plutesc. Și atunci cum mama dracului să nu țin la el, având un trecut împreună și un prezent foarte fain?!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s